Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie de 67 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din Pitești

O femeie de 76 de ani din Piteşti a murit, miercuri seară, după ce a căzut de la etajul unui bloc de locuinţe. Poliţiştii încearcă să stabilească dacă a fost sinucidere sau accident.

„În seara zilei de 03 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc de locuinţe. Din păcate, echipajul medical a constatat decesul persoanei în cauză, femeie de 67 de ani”, a transmis, miercuri seară, IPJ Argeş, scrie News.ro.

Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor în cauză fiind întocmit dosar penal.

„Pentru stabilirea cauzelor decesului, în cauză va fi efectuată autopsia medico-legală, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit unor surse judiciare, femeia avea probleme medicale, nu a lăsat vreun bilet de adio, dar nici nu este deocamdată clar dacă a fost vorba despre un accident.

Citește și
112
Român spânzurat la marginea unei păduri din Torino. Avea 52 de ani

Sursa: News.ro

Etichete: etaj

Dată publicare: 03-05-2023 22:47

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult