Noi detalii despre crima multiplă de la Bascov. Ce arată necropsia victimelor
Your browser doesn't HTML5 video.
Galerie foto
Se pare că trupurile victimelor au fost găsite după mai multe ore de la comiterea crimelor. Conform medicului legist, moartea celor cinci persoane din Bascov survenise cu cel puţin şase ore înainte ca victimele să fie descoperite.
„S-a produs secţionarea mai multor pachete vasculare. (…) Este dificil de spus o ordine cronologică pentru că iau ca reper, şi aceasta este şi menirea unui medic legist care trebuie să fie la faţa locului, instalarea semnelor precoce de moarte reală. La ora la care am intrat în camere şi am examinat cadavrele tuturor celor cinci semnele erau deja instalate, fapt ce denotă că a trecut un timp rezonabil, opt ore, şase ore cel puţin, privind instalarea acestor semne de moarte reală”, a declarat şeful Serviciului de Medicină Legală Argeş, Dan Manu, miercuri, într-o conferinţă de presă, conform news.ro.
Criminalul din Bascov a fost reținutaceste crime au avut loc marţi dimineaţă.
Cum au fost ucise victimeleInițial a existat suspiciunea că victimele au fost înjunghiate. Se pare însă că arma crimei a fost un obiect dur, cel mai probabil un ciocan . "Toate victimele poartă semnele unor agresiuni destul de intense (...) Informaţiile iniţiale spuneau că este vorba de o înjunghiere. Ceea ce pot eu spune este că e vorba de un alt corp dur, posibil ciocan sau altceva. Informaţiile despre înjunghiere cel mai probabil au fost legate de sesizarea iniţială în care se relata că asupra făptuitorului care a fost depistat după ce fugise din locuinţă, în pădurea din apropiere, asupra lui s-a găsit un cuţit”, a explicat Laurenţiu Palaghiea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Crimă multiplăO descoperire macabră a fost făcută marți după-amiază în județul Argeș. Un bărbat şi-a găsit toată familia măcelărită. Este vorba despre o fetiță de 5 ani, mama ei, bunicii și un unchi.
Cel care a găsit cadavrele este un bărbat, cadru militar la spitalul militar din Pitești. Acesta a sunat la 112 și a anunțat că și-a găsit întreaga familie fără suflare.
A intrat întâi în propria casă, unde erau soţia lui şi fetița lor de 5 ani. A traversat apoi strada, la socrii, și i-a găsit morţi și pe aceștia. Și cumnatul său a fost găsit de asemena, mort.
Supectul, un bărbat de 53 de ani, este rudă cu victimele şi este cunoscut cu probleme psihice. Acesta a fost găsit într-o pădure din apropiere, fiind rănit la gât, pentru că încercase să se sinucidă. Acesta a recunoscut pe loc că și-a ucis sora, fratele, nepoata și părinții.