Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi soți s-au prăbușit cu un ATV într-o râpă adâncă de 10 metri. Femeia a fost rănită grav

Your browser doesn't HTML5 video.

Accident grav cu ATV-ul în judetul Iași. Doi soţi, care parcurgeau un circuit turistic, s-au prăbușit într-o râpă adâncă de 10 metri. Bărbatul a reușit să sară din vehicul și a scăpat cu răni uşoare.

Dar soţia lui în vârstă de 50 de ani a fost rănită grav. Femeia are multiple fracturi și leziuni la organele interne. A fost preluată de pompieri după o intervenție dificilă.

Incidentul s-a petrecut în comuna Ciortești din județul Iași. Vehiculul era condus de soţul fermeii, care se aventurase pe traseu împreună cu mai mulţi prieteni. Brusc, ATV-ul a derapat și a căzut în râpa adâncă, plină cu apă. Bărbatul a reușit să sară din vehicul și s-a ales cu o fractură de gleznă. A încercat apoi să-și salveze soția. A escaladat râpa și a telefonat unui localnic, apoi a sunat la 112.

Cei doi soți parcurgeau un traseu turistic cu ATV-ul, într-un grup de 20 de persoane. La un moment dat au derapat și s-au răsturnat într-o râpă, adâncă de aproape 10 metri.

Ceilalţi membri ai grupului au observat lipsa celor doi abia la finalul traseului.

Citește și
avion prabusit
Cine a fost primul pasager care a murit într-un accident de avion. Imagini de la locul tragediei

Cristi Antochi, organizatorul excursiei: Am ajuns pe un deal, am făcut numărătoarea. Unul lipsea. Ne-am întors după el si l-am gasit in râpă.

La faţa locului a ajuns de urgenţă un echipaj de pompieri şi o ambulanţă, iar la scurt timp a fost chemat şi elicopterul SMURD.

Alina Ferariu, medic SAJ Iași: Intervenția a fost foarte dificilă. Am intervenit cu ajutorul pompierilor. Băieții curajoși s-au băgat să îi acorde primul ajutor.

Grupul se afla pe un traseu turistic creat pe raza comunei Ciortești, printr-un proiect din fonduri europene. Drumul are 23,9 kilometri și se parcurge în 3 ore.

Organizatorul excursiei spune că va scoate acum acest segment din circuit.

Cristi Antochi, organizator: Drumul e perfect drept. Râpa e la 3 metri în dreapta. Doar...nu știu să îmi explic cum au ajuns acei oameni acolo.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Sursa: StirilePROTV

Etichete: atv

Dată publicare: 17-09-2022 19:09

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult