Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbat evadat dintr-o închisoare spaniolă, reţinut în Bistrița-Năsăud

Un bărbat de 39 de ani, cetăţean spaniol care a evadat în anul 2016 dintr-o închisoare din Spania, a fost depistat de poliţişti în localitatea Sărata, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Potrivit sursei citate, bărbatul era urmărit internaţional.

"Pe numele celui în cauză, autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, acesta fiind condamnat la 9 ani, 6 luni şi 15 zile de închisoare pentru comiterea a 2 tâlhării săvârşite cu ameninţări, prin utilizarea unui obiect periculos, tăinuire şi trafic de substanţe narcotice care nu provoacă daune grave sănătăţii", au precizat reprezentanţii IPJ Bistriţa-Năsăud.

În mai 2016, bărbatul a evadat, rămânându-i de executat o pedeapsă de 3 ani, 2 luni şi 17 zile de închisoare.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Citește și
Politie
Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă

La data de 31 octombrie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, iar, ulterior, pe 1 noiembrie, a fost prezentat Curţii de Apel Cluj, care a dispus arestarea sa, pentru 30 de zile.

Sursa: StirilePROTV

Etichete: evadat

Dată publicare: 02-11-2020 13:50

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult