Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trupa ORKID își lansează oficial EP-ul ”Deraiat”, printr-un concert la Arena Tei din București

Trupa ORKID își lansează oficial primul material în limba română, EP-ul ”Deraiat”, printr-un concert susținut în condiții speciale, din cauza pandemiei de Covid-19.

Evenimentul are loc sâmbătă, 8 august, la Arena Tei din București, în aer liber - iar organizatorii promit că vor fi respectate toate regulile de protecție sanitară.

Mai multe detalii găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Materialul muzical ”Deraiat” a fost produs de Adrian Despot la VdV Music Studio și lansat pe 14 martie, însă, din cauza evenimentelor provocate de pandemia de Covid-19, trupa ORKID nu a mai apucat să-l promoveze așa cum se cuvine, prin concerte susținute LIVE.

Biletele sunt disponibile aici, unde sunt prevăzute și regulile care trebuie respectate în timpul concertului. 

Citește și
FRIG, genOm
Trupa românească de avantgarde și electro-industrial, FRIG, a lansat EP-ul ”genOm”

Cei de la Orkid, un grup de ”shoegazeri nervoși” din București, își definesc stilul ca fiind ”post-traumatic blues”.

Având influențe diverse, de la punk la post-rock și de la blues la prog sau chiar ”muzică academică”, Orkid a lansat primul LP (”Standing Still în the Dark”) în octombrie 2016, urmat de single-ul ”Beasts Apart” în decembrie 2017, apoi de EP-ul (soundtrack) ”Suruaika” în aprilie 2018 și, în sfârșit, single-ul ”Daily Extinction”, prima colaborare cu Adrian Despot ca producător, la VdV Music Studio.

EP-ul ”Deraiat” este primul lor material în limba română, iar produsul cimentează relația pe care quartet-ul o are cu Adrian Despot, Sorin Pupe Tănase și VdV Music Studio.

Pentru că 3 dintre ”orci” (Orkid) vin din zona producțiilor vizuale, pentru că Vlad este de formare scenarist și regizor de film, iar Radu este animator și artiști grafic,  trupa Orkid este un produs cinematic, care pune accentul și pe vizualuri animate, ilustrație și design.

Și, în final, pentru că - în 8 august 2020 - vom avea parte de un show cât se poate de special, pe scenă va fi prezent și artistul grafic Pisica Pătrată, unul dintre cei mai prolifici creatori de bandă desenată și muraluri stradale de la noi.

Orkid înseamnă:

- Vlad Ilicevici: chitare, synthuri, voce - Radu Pop: percuție, synthuri - George Frătica: bass

invitați:

- Jiří Strouhal - chitară - Pisica Pătrată: live drawing

Noul EP ”Deraiat” al formației ORKID poate fi ascultat online pe principalele platforme de streaming AICI.

Sursa: Cristian Matei

Etichete: rock

Dată publicare: 05-08-2020 14:22

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult