Ședință de urgență la CCR. Judecătorii se întâlnesc pentru noi consultări privind anularea alegerilor prezidențiale

ccr, curtea constituționala
Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorii Curţii Constituţionale a României s-au întrunit, vineri, într-o întâlnire informală, pentru a analiza dacă vor dezbate într-o şedinţă oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Joi seară, instanţa constituţională a anunţat că cererile depuse privind anularea primului tur al prezidenţialelor urmează să fie examinate în cadrul procesului de validare a alegerilor.

„Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la primirea unor petiţii şi cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, Curtea Constituţională precizează că acestea au fost în şi urmează să fie examinate conform prevederilor constituţionale şi legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor”, se preciza într-un comunicat al CCR.

În comunicat se menţiona că, în această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Curtea poate examina contestaţii formulate de către candidaţii calificaţi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Citește și
Ana Birchall, candidat independent
Ana Birchall: „Fără a discuta de persoane, strict legal, toate cererile depuse azi la CCR sunt inisibile”

Au depus sesizări în acest sens Şcoala Naţională de Studii Politice şi istrative, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
„Rusia a pregătit o lovitură de stat”. Ce se arată în sesizările depuse la CCR, chemată din nou să anuleze primul tur
„Rusia a pregătit o lovitură de stat”. Ce se arată în sesizările depuse la CCR, chemată din nou să anuleze primul tur

Cu doar trei zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, România se află în fața unei situații fără precedent.

Ana Birchall: „Fără a discuta de persoane, strict legal, toate cererile depuse azi la CCR sunt inisibile”
Ana Birchall: „Fără a discuta de persoane, strict legal, toate cererile depuse azi la CCR sunt inisibile”

Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, a precizat, joi, că, strict legal, toate cererile depuse joi la CCR sunt inisibile şi sunt "simple exerciţii de imagine" ale celor care le fac.

INTERVIU. Ar putea CCR să suspende turul 2 al alegerilor prezidențiale? Profesor Ioan Stanomir: ”E un moment foarte delicat”
INTERVIU. Ar putea CCR să suspende turul 2 al alegerilor prezidențiale? Profesor Ioan Stanomir: ”E un moment foarte delicat”

România se află într-o situație politică fără precedent, după situația provocată de amestecul Rusiei în procesele electorale ale alegerilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale - potrivit documentelor care au fost declasificate de Klaus Iohannis.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.