Victor Ponta invocă surse PSD conform cărora firma Kensington i-ar fi dat Elenei Lasconi fotografiile. Reacția companiei

victor ponta
Inquam Photos / George Călin

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat că firma Kensington, care s-ar fi ocupat de campania Elenei Lasconi, i-ar fi furnizat acesteia pozele "false" în care apare el, dar şi Nicuşor Dan şi generalul Florian Coldea.

"Am vorbit cu foştii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că şi ei se delimitează de această mizerie. Că a fost pusă la punct, construită de către Bogdan Popescu şi firma Kensington, care lucrează cu Crin Antonescu, că ei i-au dat Elenei Lasconi aceste poze false. De altfel, Bogdan Popescu s-a ocupat de campania Elenei Lasconi după ce aceasta a pierdut sprijinul USR. Şi că în acest fel au folosit-o pe doamna Lasconi, aşa cum au folosit-o în campania trecută cu acele poze false despre un alt candidat, Mircea Geoană", a spus Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă.

El şi-a exprimat "totala dezaprobare şi chiar dezgust" faţă de cei care împiedică abordarea, în campania electorală, a unor teme precum: criza economică, sănătatea sau educaţia.

"Trebuie să pierdem - am pierdut aseară şi dimineaţa aceasta - pentru nişte fake-uri atât de prost executate, încât probabil ar fi trebuit eliminate într-un minut. (...) Faimoasele poze prezentate de doamna Lasconi, care a şi dispărut de altfel de atunci, sunt nişte fake-uri, pentru simplul motiv că nu m-am întâlnit niciodată cu Nicuşor Dan, în niciun loc privat. Momente oficiale şi atât. Nu m-am întâlnit cu Florian Coldea în ultimii ani. M-am întâlnit cu domnia sa în calitatea mea de prim-ministru. El era director adjunct. Din acele momente pot exista, de la evenimente oficiale, poze. Dar nu în chestiuni private", a spus el.

Ponta a menţionat că a depus online o plângere la DIICOT şi că a înregistrat o plângere şi la Consiliul Naţional al Audiovizualului, acuzându-l pe jurnalistul Mihai Gâdea şi Antena 3 ca ar fi "complici la acest fake".

Citește și
victor ponta
PSD îl atacă pe Victor Ponta. Furtul „din disperare” de care este acuzat fostul președinte al partidului

"Ei au avut din cursul zilei toată operaţiunea de la Bogdan Popescu şi de la Kensington. Şi cu siguranţă au încălcat legea audiovizualului, deoarece nu mi-au cerut niciun punct de vedere. Ştiau foarte bine că e vorba de falsuri. (...) Această operaţiune 'rusească', ca metodă, a început exact în acelaşi moment cu votul în diaspora", a spus el.

Potrivit lui Ponta, cei care "au de pierdut" de pe urma apariţiei fotografiilor în spaţiul public sunt Crin Antonescu şi Elena Lasconi.

"Eu sunt cel mai atacat de sistemul actual, care vrea să rămână la putere. Sistemul domnului Ciolacu, domnului Predoiu, domnul Hunor Kelemen, care îl văd pe Antonescu ca marioneta perfectă, marioneta care îşi asumă chiar şi asemenea fake-uri, pentru a continua ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii ani. Eu sunt hotărât să mă lupt cu acest sistem, să îl înving cu ajutorul românilor şi să facem schimbarea de care este nevoie", a spus Ponta.

Fostul premier a mai declarat că, potrivit analizei realizate de echipa sa, fotografia în care apare el ar fi fost realizată în 2018, dar că nu poate fi identificat şi locul în care a fost realizată, deoarece au fost şterse aceste informaţii.

"Şi eu pot să primesc pe e-mail un milion de poze. Obligaţia mea, ca om care vrea să conducă România, este să vorbesc cu nişte specialişti şi să îi întreb: 'Nu cumva sunt folosit într-o dezinformare?'", a mai precizat Ponta.

Reacția firmei Kensington

„Kensington Communication nu are nicio legătură cu pozele lansate în spațiul public de către Elena Lasconi. Este o minciună grosolană pentru care îl vom acționa în justiție pe domnul Victor Ponta. De asemenea, anunțăm public că vom acționa în instanță pe oricine va asocia firma noastră cu orice tip de alegații și fapte imaginare, în legatură cu această campanie sau cele precedente”, a precizat firma într-un comunicat.

Reacția PSD

„Partidul Social Democrat se delimitează ferm de acuzațiile aduse de candidatul independent Victor Ponta în legătură cu pozele prezentate în spațiul public de doamna Elena Lasconi. Ceea ce spune Victor Ponta este o minciună și o calomnie pentru care va trebui să e consecințele juridice. Partidul Social Democrat nu a folosit și nici nu va folosi vreodată astfel de practici despre care vorbește, care îi sunt comune și vin din experiența domnului Victor Ponta”, a precizat Biroul de Presă al PSD într-un comunicat.

Lidera USR, Elena Lasconi, a publicat, joi seara, o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire a contracandidaţilor săi Nicuşor Dan şi Victor Ponta cu Florian Coldea.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, a depus vineri plângere penală împotriva liderei USR, Elena Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conţinut informatic. El a reiterat că s-a întâlnit cu generalul Florian Coldea o singură dată, în urmă cu aproximativ zece ani, la o recepţie organizată de Ambasada Franţei şi la care mai erau prezente aproximativ 1.000 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Elena Lasconi provoacă un scandal, publicând imagini cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Reacțiile candidaților
Elena Lasconi provoacă un scandal, publicând imagini cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Reacțiile candidaților

Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a publicat joi, pe pagina sa de Facebook, fotografii de la o presupusă întâlnire între Primarul Capitalei, Nicușor Dan, fostul șef al SRI, Florian Coldea, și fostul prim-ministru Victor Ponta.

PSD îl atacă pe Victor Ponta. Furtul „din disperare” de care este acuzat fostul președinte al partidului
PSD îl atacă pe Victor Ponta. Furtul „din disperare” de care este acuzat fostul președinte al partidului

PSD îl acuză, miercuri, pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta că a furat bazele de date cu numere de telefon ale primarilor PSD şi le trimite mesaje mincinoase.

Ce spune Victor Ponta despre relația României cu SUA: „Securitatea noastră depinde de Washington”
Ce spune Victor Ponta despre relația României cu SUA: „Securitatea noastră depinde de Washington”

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a subliniat în cadrul unei dezbateri electorale difuzate la TVR1, că parteneriatul României cu Statele Unite ale Americii este vital pentru securitatea națională.

Cum se „vând” pe social media principalii candidați la președinție. „Creșteri anormale și suspiciuni de manipulare” - Studiu
Cum se „vând” pe social media principalii candidați la președinție. „Creșteri anormale și suspiciuni de manipulare” - Studiu

Cei mai activi candidați la alegeri prezidențiale în social media sunt: Victor Ponta, Nicușor Dan, Crin Antonescu, Elena Lasconi și George Simion, după cum reiese dintr-un raport realizat de Funky Citizens.

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări
Ciolacu: Ponta, nu te poţi da suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.