„Un vot de protest”. Cum ar putea Elena Lasconi și Nicușor Dan să obțină voturi din „tabăra suveranistă” chiar din primul tur

×
Codul embed a fost copiat

Profesorul de științe politice din Universitatea București, Cristian Preda, este de părere că Elena Lasconi și Nicușor Dan - ambii, candidați la Președinția României - ar putea să atragă voturi în primul tur de la votanții lui Călin Georgescu. 

Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Enache, pentru ȘtirileProTV.ro, profesorul Preda a explicat faptul că voturile pe care le-au obținut unele partide, care acum sunt considerate ”suveraniste”, au fost voturi ”de protest”, ”contestatare”, adică ”împotriva cartelizării partidelor”.

El a dat exemplu alegerile care au avut loc în România între anii 1996 și 2000, când ”organizatorii au trecut în opoziție”. După 2008, însă, ”nu s-a mai petrecut asta”, iar ”cei care au organizat alegerile au rămas acolo”.

Votul dat și candidaților suveraniști, ca și partidelor lor - AUR, SOS, POT - este și un vot de protest, e un vot contestatar, e un vot împotriva cartelizării partidelor. În teoria politică este un vot anti cartel. De ce? Pentru că, foarte simplu spus, vedeți dumneavoastră, între 1996 și 2008, noi am avut patru alegeri în care organizatorii au trecut în opoziție. A fost ceva foarte sănătos, pentru că o democrație e funcțională dacă ești, pe rând, la putere și în opoziție.

Și nu e o întâmplare faptul că exact în această perioadă, 96-2008, noi am negociat și am bifat pe urmă cele două mari proiecte de țară ale României: intrarea în NATO, mai întâi, în 2004, și intrarea în Uniunea Europeană în 2007. Ei bine, ne-am văzut cu sacii în căruță și, din 2008, când s-a făcut ultima alternanță, nu s-a mai petrecut asta. Cei care au organizat alegerile au rămas acolo, s-au constituit majorități înainte de alegeri, care au fost confirmate la urne, ca în 2012, de pildă.”

Citește și
Nicusor Dan, Elena Lasconi
Partidul REPER cere USR să o retragă pe Elena Lasconi și să-l susțină pe Nicușor Dan: ”Este singura opțiune”

În aceste condiții, în România a apărut o nemulțumire legată de ”eternizarea la putere a unor partide”, mai explică profesorul de științe politice din Universitatea București, iar unii dintre votanți au ales să pună ștampila pe oameni și partide care nu făceau parte din acea ”eternizare”.

Cristian Preda mai este de părere că acești oameni nemulțumiți s-ar putea duce, chiar din turul întâi, atât către Elena Lasconi, cât și către Nicușor Dan, care nu fac parte din clasa veche politică a ultimilor ani din România.

”Sunt multe detalii în această poveste, dar există o nemulțumire în societate care este exprimată nu doar în tabăra suveranistă, dar și în tabăra asta din New Europe, istă, cum i s-a spus, sexomarxistă, cum i-au zis unii, ca să-i stigmatizeze, o nemulțumire legată de eternizarea la putere a unor partide.

Și de aici, un vot de protest, un vot de refuz. Acești oameni s-ar putea duce, cred eu, chiar din turul întâi, atât către Lasconi, cât și către Nicușor Dan, pentru că Lasconi n-a fost susținută doar de USR, că dacă ar fi fost susținută doar de SUR n-avea nicio șansă să intre în turul 2. Și ea o știe foarte bine.

Iar acolo n-a contat doar retragerea lui Ludovic Orban, care a fost un gest de onoare, a fost un gest cu mare impact. A contat acest vot de protest.”, a mai spus Cristian Preda.

Urmăriți discuția integrală cu profesorul de științe politice din Universitatea București, Cristian Preda, în înregistrarea VIDEO a interviului.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Sondaj Avangarde: George Simion – 30%, Crin Antonescu – 23%, Nicușor Dan- 21%. Câți români se consideră suveraniști
Sondaj Avangarde: George Simion – 30%, Crin Antonescu – 23%, Nicușor Dan- 21%. Câți români se consideră suveraniști

Un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, George Simion ar întruni 30% din opţiuni, Crin Antonescu ar obţine 23% din voturi, urmat de Nicuşor Dan, cu 21%.

Partidul REPER cere USR să o retragă pe Elena Lasconi și să-l susțină pe Nicușor Dan: ”Este singura opțiune”
Partidul REPER cere USR să o retragă pe Elena Lasconi și să-l susțină pe Nicușor Dan: ”Este singura opțiune”

REPER le cere celor din USR să îşi retragă candidata din cursa pentru alegerile prezidențiale şi să îl susţină pe Nicuşor Dan, deoarece primarul este ”singurul candidat pro-european cu şanse reale de a opri ascensiunea extremismului.”

Lasconi despre o eventuală retragere de la prezidenţiale: Categoric nu pentru Nicuşor Dan; dacă ar veni mâine Maia Sandu, da
Lasconi despre o eventuală retragere de la prezidenţiale: Categoric nu pentru Nicuşor Dan; dacă ar veni mâine Maia Sandu, da

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat, sâmbătă, că ar renunţa la candidatura la prezidenţiale doar dacă în România ar candida Maia Sandu, pentru că în aceasta are încredere.

Emanuel Ungureanu către Elena Lasconi: A venit vremea să îl susţii pe Nicuşor Dan la prezidenţialele din mai
Emanuel Ungureanu către Elena Lasconi: A venit vremea să îl susţii pe Nicuşor Dan la prezidenţialele din mai

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îi cere Elenei Lasconi, preşedinta partidului, să-l susţină pe Nicuşor Dan în cursa prezidenţială.

Reacția lui Nicușor Dan, după ce Elena Lasconi l-a comparat cu Călin Georgescu. Replica dată liderei USR
Reacția lui Nicușor Dan, după ce Elena Lasconi l-a comparat cu Călin Georgescu. Replica dată liderei USR

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida la Preşedinţie, a comentat sâmbătă faptul că liderul USR Elena Lasconi l-a comparat cu Călin Georgescu, el afirmând că acum două luni România a fost foarte aproape de dezastru.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.