Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi săptămâna viitoare în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

tiktok
Shutterstock

Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat joi eurodeputatul PSD Dan Nica.

"Mediul digital trebuie să fie unul sigur, lipsit de manipulări şi ingerinţe care să afecteze discursul civic şi procesele democratice. În urma intervenţiei mele de ieri (miercuri - n.r.) în Parlamentul European, Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor (IMCO) a decis să organizeze marţi, 3 decembrie, o audiere oficială cu reprezentanţii TikTok. Tema va fi 'Îndeplinirea obligaţiilor TikTok prevăzute în Directiva Serviciilor Digitale (DSA) în contextul ultimelor evoluţii"', a transmis Dan Nica pe pagina sa de Facebook.

"Directiva Serviciilor Digitale obligă platformele mari să evalueze riscurile sistemice şi să le gestioneze responsabil, astfel încât procesele electorale şi discursul civic să fie protejate. Această audiere este un pas important spre transparenţă şi responsabilitate, un moment în care putem spera la măsuri clare care să protejeze democraţia în România şi în Europa. Un lucru este foarte clar: democraţia nu trebuie să fie niciodată de vânzare!", a adăugat el.

Dan Nica, liderul delegaţiei PSD în PE, a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi Colegiului Comisarilor să ofere răspunsuri referitoare la "entităţile străine" care "s-au amestecat" în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.

Joi, în conferinţa de presă zilnică de la Bruxelles, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, că vineri va avea loc o "masă rotundă" între autorităţile române şi reprezentanţii TikTok, organizată de executivul comunitar, "dată fiind situaţia actuală din România".

Citește și
lasconi vs georgescu
Rezultate finale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu și Elena Lasconi în turul 2

El a mai precizat că la întâlnire au fost invitate şi alte platforme şi că este un "exerciţiu obişnuit" înainte de alegeri. "Este o practică obişnuită pe care tindem să o facem în cadrul Directivei Serviciilor Digitale, pentru că alegerile corecte şi libere sunt centrul democraţiilor noastre", a adăugat purtătorul de cuvânt.

România a cerut Comisiei Europene să lanseze o investigaţie formală asupra TikTok, platformă de socializare cu acţionariat chinez, în baza regulilor comunitare privind social media.

Joi, într-o declaraţie, reprezentanţii TikTok au spus că, până în prezent, nu au fost găsite dovezi ale unei "operaţiuni de influenţă ascunsă" pe platformă, în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidenţiale din România şi nici dovezi de influenţă străină. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Calendar alegeri 2024. Când sunt alegerile prezidențiale, turul 2
Calendar alegeri 2024. Când sunt alegerile prezidențiale, turul 2

Calendarul alegerilor din 2024 continuă cu alegerile prezidențiale, al doilea tur. Românii și-au ales parlamentarii la alegerile din 1 Decembrie, și urmează să-și exprime și votul final pentru alegerea președintelui României. 

Rezultate finale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu și Elena Lasconi în turul 2
Rezultate finale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu și Elena Lasconi în turul 2

Rezultate finale alegeri prezidențiale 2024. Finaliştii turului doi al alegerilor prezidenţiale sunt candidatul independent Călin Georgescu şi președintele USR Elena Lasconi.  

Rezultate alegeri prezidențiale, turul 1: Georgescu și Lasconi, în lupta finală pentru Cotroceni
Rezultate alegeri prezidențiale, turul 1: Georgescu și Lasconi, în lupta finală pentru Cotroceni

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Acesta se va lupta cu Elena Lasconi pentru fotoliul de la Cotroceni, în al doilea tur, ce va avea loc duminică, 8 decembrie.

Alegeri prezidențiale 2024. S-a terminat numărarea voturilor din diaspora. Care sunt rezultatele oficiale
Alegeri prezidențiale 2024. S-a terminat numărarea voturilor din diaspora. Care sunt rezultatele oficiale

Votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale a început vineri. Românii din străinătate au avut la dispoziție 3 zile pentru a-și alege președintele. La final, a câștigat Călin Georgescu (43,35%), care o va înfrunta în turul 2 pe Elena Lasconi (26,82%). 

Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu câștigă 13 judeţe şi diaspora. Lasconi, 5 judeţe şi București
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu câștigă 13 judeţe şi diaspora. Lasconi, 5 judeţe şi București

Candidatul independent Călin Georgescu este pe primul loc la alegerile prezidenţiale în 13 judeţe şi în diaspora, iar Elena Lasconi este câştigătoare în 5 judeţe şi în Bucureşti.

Recomandări
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. „Continuăm cu toată forţa”. Teheranul a răspuns cu rachete
Israelul a lansat un nou atac amplu asupra Iranului. „Continuăm cu toată forţa”. Teheranul a răspuns cu rachete

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie împotriva vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.