Reacția SUA după anularea alegerilor: ”Poporul român este cel care alege pe cine alege. Nici o altă ţară nu are acest drept”

departamentul de stat
Shutterstock

Statele Unite au transmis că ”sunt alături de poporul român” și își reafirmă încrederea în investigațiile privind ”influența străină malefică” în alegeri, reamintind de ”democrația greu câștigată de români”.

 

Departamentul de Stat al SUA a reacţionat, vineri, după ce Curtea Constituţională a României a anulat alegerile prezidenţiale din România, printr-o declaraţie în care transmite că este alături de poporul român şi că are încredere în instituţiile şi procesele democratice ale ţării, inclusiv în investigaţiile privind „influenţa străină malefică”.

Totodată, Washingtonul înseamnă la calm şi la susţinerea „ordinii constituţionale a României”, fără „ameninţări cu violenţa şi intimidare”.

Departamentul de Stat spune că „a luat act” de decizia Curţii Constituţionale a României cu privire la alegerile prezidenţiale din România. „Statele Unite îşi reafirmă încrederea în instituţiile şi procesele democratice ale României, inclusiv în investigaţiile privind influenţa străină malefică”, se arată în declaraţie.

”Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voința democrată a poporului român”

„Integritatea alegerilor din România este primordială pentru democraţia greu câştigată de români”, punctează diplomaţia de la Washington.

Citește și
Cristian Pârvulescu
Cristian Pârvulescu: Decizia CCR a fost cea mai bună soluție. Am fost nepregătiți în fața războiului hibrid purtat de Rusia

„Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situaţie fără precedent privind integritatea alegerilor sale. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voinţa democratică a poporului român şi sunt lipsite de influenţe străine răuvoitoare menite să submineze corectitudinea alegerilor lor”, subliniază Departamentul de Stat în declaraţia sa.

„Poporul român este cel care alege pe cine alege. Nici o altă ţară sau actor străin nu are acest drept”, mai spune Departamentul de Stat.

În finalul declaraţiei sale, Departamentul de Stat „face apel la toate părţile să susţină ordinea constituţională a României” şi să se angajeze într-un proces democratic „paşnic, lipsit de ameninţări cu violenţa şi intimidare şi care să reflecte voinţa democratică a poporului român”.

Declaraţia Departamentului de Stat vine după ce miercuri, aceeaşi instituţie avertiza România asupra „consecinţelor negative grave” ale distanţării ţării de Occident şi sublinia că „progresele obţinute cu greu de România în ancorarea sa în comunitatea transatlantică nu pot fi puse sub semnul întrebării de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianţele sale occidentale”.

SUA au criticat Rusia pentru ingerința în alegerile din România

Reacţia de îngrijorare a venit după desecretizarea raportului CSAT.

„Suntem îngrijoraţi de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menţionate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, îndemna Departamentul de Stat.

Ulterior, şeful diplomaţiei de la Washington, Antony Blinken, a avut joi, la reuniunea miniştrilor de externe din OSCE, găzduită de Malta, o intervenţie critică la adresa Rusiei şi a lui Vladimir Putin, menţionând inclusiv eforturile Moscovei de a interfera în alegerile din România şi Moldova şi în situaţia din Georgia. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Nicușor Dan, după anularea alegerilor prezidențiale: „A fost o zi bună pentru democrație. Cred că decizia CCR este corectă”
Nicușor Dan, după anularea alegerilor prezidențiale: „A fost o zi bună pentru democrație. Cred că decizia CCR este corectă”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a postat un mesaj pe Facebook despre decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale.

Cristian Pârvulescu: Decizia CCR a fost cea mai bună soluție. Am fost nepregătiți în fața războiului hibrid purtat de Rusia
Cristian Pârvulescu: Decizia CCR a fost cea mai bună soluție. Am fost nepregătiți în fața războiului hibrid purtat de Rusia

Andreea Esca a discutat despre anularea alegerilor prezidențiale din România, nemaiîntâlnită la noi, cu politologul Cristian Pârvulescu.

Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat procesul electoral pentru alegerea Președintelui
Alegerile prezidențiale au fost anulate. Judecătorii CCR au anulat procesul electoral pentru alegerea Președintelui

Judecătorii Curții Constituționale au decis anularea rezultatelor obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, o premieră istorică în România.  

S-a cerut și anularea alegerilor parlamentare: Au fost tot sub
S-a cerut și anularea alegerilor parlamentare: Au fost tot sub "războiul hibrid"

Liderul Partidului DREPT, Vlad Gheorghe, anunță că a cerut anularea alegerilor parlamentare care au avut loc pe 1 decembrie și au fost câștigate de PSD, după decizia CCR de anulare a prezidențialelor.

În ce condiții poate fi prelungit mandatul lui Klaus Iohannis, care expiră în 21 decembrie
În ce condiții poate fi prelungit mandatul lui Klaus Iohannis, care expiră în 21 decembrie

CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale și reluarea procesului electoral de la zero. Noile alegeri ar urma să fie organizate abia în 2025, în condițiile în care mandatul președintelui în funcție Klaus Iohannis va expira la 21 decembrie 2024.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.