Răzvan Burleanu, mesaj pentru români înainte de alegerile prezidențiale: „Viitorul României este în Europa”

Razvan Burleanu
Inquam Photos / Bogdan Buda

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a transmis un mesaj înainte de alegerile de duminică, 8 decembrie.

 

Dragi români,

Nu îmi este nici mie ușor să vă adresez acest mesaj. Am fost și eu, la fel ca mulți dintre voi, dezamăgit de-a lungul timpului de multe decizii politice, de neînțelegerile dintre politicieni. Aceeași diviziune pe care o vedem între erii și jucătorii echipelor noastre de club atunci când evoluează în competiția internă, dar când joacă echipa națională toți avem un singur obiectiv, România să câștige!

Acum suntem într-o situație similară.

Avem o altă miză! A venit un moment în care trebuie să recunoaștem că am câștigat prea mult pentru a schimba acum direcția.

Citește și
mircea lucescu
Mircea Lucescu este, oficial, noul selecționer al României. Când va fi prezentat la „Casa Fotbalului”

România trebuie să câștige din nou!

Țara noastră își alege duminică Președintele care nu are niciun atribut constituțional în domeniul sportului, dar de la care ne dorim să ne garanteze un singur lucru, că vom continua un parcurs euro-atlantic, fiindcă Liga Campionilor sau Europa League ne sunt dragi, iar acestea, din fericire, se joacă în Europa, iar visul de a merge la Mondial ne va duce în Statele Unite, unde vrem să călătorim fără vize, așa cum am mers în Germania, anul acesta.

Iar pentru asta, România trebuie să rămână un exemplu de stabilitate, coerență și dezvoltare în regiunea noastră. Avem o oportunitate uriașă. Prin valorile europene, ne construim nu doar o națiune mai puternică, ci și un sport care să fie mândria tuturor.

De ce oare, în 2024, ne dorim să ne întoarcem cu 35 de ani în urmă, înainte de 1989, sau să trecem din nou prin anii grei de instabilitate?!

Atunci, statul controla totul, chiar totul, nu numai fotbalul, dar și viețile noastre private.

După 1990, România a intrat timid pe o traiectorie europeană marcată de foarte multe frământări și greșeli. Țara noastră în general și fotbalul în special au devenit victimele prădătorilor interni lipsiți de orice scrupule.

Tranziția democratică a țării noastre a fost o lecție dură pe care am învățat-o trăind în România zi de zi și care ne-a maturizat puternic. De aceea, nu trebuie să ne uităm trecutul, încă recent pentru cei din generația mea, fiindcă riscăm în prezent să luăm decizii greșite pentru viitor.

În 2004, România a aderat la NATO și garanția de securitate a devenit fundamentul dezvoltării noastre ca țară, din punct de vedere economic și social, și implicit un mediu sigur și stabil pentru creșterea sportului și a generațiilor viitoare.

În 2007, România a aderat la Uniunea Europeană și am început să călătorim liber, să studiem fără constrângeri și să muncim oriunde în Europa. Am devenit liberi, cu adevărat.

Din 2014 până în prezent, a venit rândul fotbalului să parcurgă un amplu proces de europenizare. Ne-am conectat la toate valorile și principiile occidentale și am început o etapă de reconstrucție în care puțini au crezut, dar mulți și-au pus speranța.

Am reușit împreună. Astăzi, ne bucurăm împreună!

Anul acesta, Echipa Națională ne-a adus împreună, generații de români, și a schimbat percepția despre țara noastră la nivel internațional. O dovadă de iubire de țară, de unitate, de respect și de civilizație.

În spatele lor sunt astăzi peste 500.000 de copii care joacă fotbal și care sunt sigur că vor să aibă aceleași oportunități ca noi, în Vest, și nu într-un Est care nu are nimic de oferit, în afară de suferință.

Fac această declarație fiindcă avem o responsabilitate pentru peste 500.000 de copii, băieți și fete, care joacă astăzi fotbal în România și care ne dorim să continue să o facă liberi, fără constrângeri și fără aberații, acum și în viitor.

Să nu uităm! FRF nu este o instituție publică, nu are bani de la stat și nu are nicio influență politică, dar FRF este o organizație liberă în serviciul public, al celor care iubesc sportul și fotbalul!

Vă mulțumesc mult! HAI LA VOT! Viitorul României este în Europa!”, a scris Răzvan Burleanu pe pagina oficială a Federației Române de Fotbal. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Mihai Covaliu, reales preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Răzvan Burleanu va fi unul dintre vicepreşedinţi
Mihai Covaliu, reales preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Răzvan Burleanu va fi unul dintre vicepreşedinţi

Fostul campion olimpic, mondial şi european la scrimă Mihai Covaliu a fost reales, joi, din postura de unic candidat, pentru un al treilea mandat în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Mircea Lucescu este, oficial, noul selecționer al României. Când va fi prezentat la „Casa Fotbalului”
Mircea Lucescu este, oficial, noul selecționer al României. Când va fi prezentat la „Casa Fotbalului”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, va susţine, marţi, de la ora 11:30, o conferinţă de presă la Casa Fotbalului împreună cu antrenorul Mircea Lucescu, informează site-ul oficial al FRF.

Răzvan Burleanu, anunț despre noul selecționer al naționeliei României. Ce ezită să spună șeful FRF
Răzvan Burleanu, anunț despre noul selecționer al naționeliei României. Ce ezită să spună șeful FRF

Preşedintele FRF, Rpzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că şi-ar fi dorit să continue cu Edward Iordănescu, subliniind că nu au existat probleme de ordin financiar sau legat de durata contractului.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.