George Simion a contestat la CCR rezultatul alegerilor prezidențiale, după o serie de acuzații pentru care nu a adus dovezi

×
Codul embed a fost copiat

Sesizarea preşedintelui AUR, George Simion, prin care acesta contestă rezultatele turului doi al alegerilor prezidenţiale, a fost înregistrată miercuri la Curtea Constituţională, au confirmat oficiali ai CCR pentru Agerpres.

Urmează ca CCR să stabilească un termen pentru soluţionarea sesizării depuse de George Simion.

Liderul AUR a anunţat, marţi, că va contesta la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor prezidenţiale din 18 mai.

"Vreau să vă anunţ că, aşa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiţia electorală şi alegerile au fost anulate de CCR, nejustificat, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituţională alegerea lui Nicuşor Dan, din exact aceleaşi motive pentru care ei au anulat alegerile în decembrie.

Nu pentru a fi preşedinte m-am înscris la sfârşitul lunii martie în această competiţie, ci pentru a restabili dreptatea", spunea Simion, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Citește și
george simion
Istoric z, despre alegerile din România: De ce Simion și Rusia implică și atacă Franța

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a adăugat că susţinătorii săi i-au cerut "insistent" în ultimele 24 de ore să facă acest lucru, menţionând că va acţiona pe căi legale "şi intern, şi internaţional".

"Voi mi-aţi cerut, insistent, în ultimele 24 de ore, să ascult de vocea voastră. Voi mi-aţi zis că nu vreţi un preşedinte ca această marionetă, care, teoretic, s-a bucurat de susţinerea românilor.

Aşa că vom acţiona pe căile legale, şi intern, şi internaţional, pentru ca mişcarea noastră să aibă câştig de cauză", a spus George Simion.

Potrivit acestuia, contestaţia se va baza "pe exact motivele din decizia din 6 decembrie 2024" de anulare a alegerilor de anul trecut.

"Eu, ca şi competitor electoral, voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor. De ce? Pentru că a fost vorba de cumpărare de voturi! 100 de milioane de euro a fost bugetul alocat în Republica Moldova, numai pentru turism electoral şi pentru cumpărarea voinţei românilor basarabeni care au fost diabolizaţi pe nedrept în ultima săptămână.

Pentru că au folosit resurse istrative ale unui alt stat ca să anuleze alegerile. Pentru că persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai şi niciun calcul din lume nu ne poate arăta că peste 11.500.000 de români au fost la vot.

Observatorii internaţionali au văzut ingerinţe, nu doar din partea Republicii Moldova, ci şi din partea statului z. Reţelele de socializare au fost manipulate şi algoritmii au fost folosiţi în direcţia influenţării cetăţenilor români.

Mărturia creatorului Telegram în care spune că Guvernul z a intervenit pentru cenzurarea vocilor noastre în această perioadă este grăitoare şi cer audierea creatorului Telegram înainte ca aceste alegeri să fie declarate valide", a detaliat liderul AUR.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Val de reacții după ce George Simion a spus că a evitat o ”vărsare de sânge”. Cum a fost ”taxat” liderul AUR
Val de reacții după ce George Simion a spus că a evitat o ”vărsare de sânge”. Cum a fost ”taxat” liderul AUR

Liderul AUR, George Simion, care a transmis în noaptea alegerilor un mesaj în care a recunoscut rezultatul şi l-a felicitat pe Nicuşor Dan, a afirmat că a făcut-o pentru a evita o ”vărsare de sânge”.

Istoric z, despre alegerile din România: De ce Simion și Rusia implică și atacă Franța
Istoric z, despre alegerile din România: De ce Simion și Rusia implică și atacă Franța

Franța este inamicul principal al șantajului nuclear pe care Moscova ar dori să-l folosească pentru a „finlandiza” Europa și acesta este un motiv pentru care atacul Rusiei, sincron cu acela a lui George Simion, este la adresa Parisului.  

Cronologia discursurilor lui George Simion din ultimele 5 zile. De la felicitări pentru Nicușor Dan, la acuzații de fraudă
Cronologia discursurilor lui George Simion din ultimele 5 zile. De la felicitări pentru Nicușor Dan, la acuzații de fraudă

De vineri până marți, discursul lui George Simion s-a schimbat. El a trecut de la acuzații de fraudă în Republica Moldova, la acceptarea rezultatelor și, apoi, contestarea lor, acuzând interferențe din străinătate.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.