Crin Antonescu susține că, dacă va fi preşedinte, serviciile şi justiţia nu vor mai face politică: „Nu fiţi prefăcuţi”

Crin Antonescu
Inquam Photos / George Călin

Candidatul Alianţei Electorale România Înainte la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că, dacă va deveni preşedinte, în România nu vor mai face politică serviciile secrete şi justiţia.

El a afirmat, în cadrul unei întâlniri electorale care a avut loc la Suceava, că serviciile vor fi determinate să îşi desfăşoare misiunile pentru care au fost înfiinţate, "vor apăra ţara, democraţia şi drepturile cetăţenilor", iar justiţia "va lucra doar pentru legi şi pentru cetăţeni".

De asemenea, Antonescu a subliniat că România va avea parteneriate externe strategice, dar că politica internă va fi făcută doar de români.

"Atunci când voi fi preşedinte, unii nu vor mai face politică în România. Cine? Alte state. Alte state nu vor mai face politică în România. În România vor face politică românii. Avem parteneriate strategice, de alte feluri, cu mari, cu importante ţări ale lumii. Le vom păstra, le vom întări. Suntem membri deplini, consolidaţi ai Uniunii Europene. Vom păstra şi vom folosi mai mult acest statut. Suntem membri ai NATO şi nu văd o altă soluţie mai bună, mai puternică, de securitate şi solidaritate de valori decât NATO. Toate aceste lucruri rămân în picioare şi vor fi întărite, dar politică în România vor face doar românii, cu mandat de la români. Nu vor mai face politică serviciile. (...) Serviciile vor face ceea ce scrie Constituţia şi misiunea lor. Vor apăra ţara, vor apăra democraţia, vor apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dar politică definitiv nu vor mai face", a susţinut Crin Antonescu.

De asemenea, candidatul a subliniat că "nu va mai face politică justiţia".

Citește și
crin antonescu klaus iohannis
Reacția lui Crin Antonescu despre deplasările luxoase ale lui Klaus Iohannis. Termenul dur folosit de candidatul la Cotroceni

"Hai, nu fiţi timizi! Nu fiţi prefăcuţi! Ştiţi câtă politică s-a făcut prin intermediul justiţiei. Justiţia, având tot ceea ce se cuvine să ofere statului, având tot respectul, toată susţinerea financiară, toate formele de protecţie şi inamovibilitate, justiţia va lucra doar pentru lege şi pentru cetăţeni. Nu mai accept să se facă politică prin intermediul justiţiei. Asta înseamnă că vom lupta cu adevărat împotriva corupţiei fără a ocoli pe nimeni, dar nu vom hărţui oamenii care după şase - şapte - zece ani, scoşi din politică, scoşi din afaceri, despărţiţi uneori de familie, să fie găsiţi nevinovaţi, achitaţi, "fapta nu există". Justiţia nu va mai face politică", a punctat Crin Antonescu, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Apelul lui Crin Antonescu către copii: „lăsaţi pentru o oră, două, internetul”
Apelul lui Crin Antonescu către copii: „lăsaţi pentru o oră, două, internetul”

Candidatul la prezidențiale Crin Antonescu i-a îndemnat marți, pe copii, să facă mișcare, participând la inaugurarea unei baze sportive din localitatea dâmboviţeană Dărmăneşti.

Reacția lui Crin Antonescu despre deplasările luxoase ale lui Klaus Iohannis. Termenul dur folosit de candidatul la Cotroceni
Reacția lui Crin Antonescu despre deplasările luxoase ale lui Klaus Iohannis. Termenul dur folosit de candidatul la Cotroceni

Candidatul la prezidenţiale al coaliției, Crin Antonescu, a declarat că "e jenant spre scandalos" faptul că a trebuit să treacă atât timp ca statul român să desecretizeze costurile pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de Klaus Iohannis.

Crin Antonescu: Astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan
Crin Antonescu: Astăzi, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan

Crin Antonescu a declarat miercuri că este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan şi orice vot de la alegătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicuşor Dan, pentru că Ponta nu poate ajunge în finală.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.