Fondatorul Telegram, Pavel Durov, afirmă că şeful spionilor zi i-a cerut să cenzureze vocile conservatoare din România

Pavel Durov, fondatorul aplicaţiei de mesagerie Telegram, l-a acuzat pe şeful agenţiei ze de informaţii externe, Nicolas Lerner, că i-a cerut să interzică vocile conservatoare din România înaintea alegerilor de duminică.
Pavel Durov a adăugat că a refuzat cererea care consemnează că miliardarul Elon Musk, proprietar al reţelei X şi aliat al lui Donald Trump, a reacţionat la această nouă postare a mogulului tehnologic de origine rusă, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Pavel Durov, de origine rusă, se află în prezent sub control judiciar în Franţa, având ca reşedinţă declarată luxosul hotel Crillon din Paris, după ce a fost plasat sub anchetă oficială pentru presupuse activităţi de crimă organizată pe Telegram.
În 2024, Pavel Durov a fost reţinut şi apoi inculpat în Franţa pentru o serie de infracţiuni legate de crima organizată, instanţa acuzându-l că nu a luat măsuri împotriva distribuirii de conţinut infracţional pe serviciul de mesagerie pe care l-a fondat.
Eliberat în baza unui ordin de supraveghere judiciară strict care îi interzicea să părăsească teritoriul z, el a anunţat în martie că s-a „întors în Dubai”.
Duminică, el a spus că la hotelul Crillon a fost abordat de Lerner, care conduce agenţia de spionaj extern a Franţei, DGSE.
„În primăvara acestui an, în Salon des Batailles de la Hôtel de Crillon, Nicolas Lerner, şeful serviciilor secrete ze, mi-a cerut să interzic vocile conservatoare din România înaintea alegerilor. Am refuzat”, a scris Durov pe X, duminică seara.
„Nu am blocat opozanţii din Rusia, Belarus sau Iran. Nu vom începe să o facem în Europa", a transmis Durov.
DGSE din Franţa a declarat într-un comunicat că oficialii săi s-au întâlnit de mai multe ori de-a lungul anilor cu Durov „pentru a-i reaminti ferm responsabilităţile companiei sale şi ale sale personale în prevenirea ameninţărilor teroriste şi a pornografiei infantile”.
Cu toate acestea, DGSE „respinge cu fermitate acuzaţiile că, cu aceste ocazii, s-ar fi solicitat interzicerea conturilor legate de orice proces electoral”, a afirmat agenţia.
Elon Musk a republicat acuzația lui Durov pe X
Acuzaţia lui Durov a fost repostată pe X de miliardarul american Elon Musk, una dintre numeroasele personalităţi influente ale dreptei americane care au acuzat ţările europene de suprimarea vocilor de extremă dreapta.
„Wow”, a comentat, în stilul caracteristic, Elon Musk.
Durov declarase iniţial duminică că a refuzat solicitarea unui guvern occidental de a reduce la tăcere vocile conservatoare înainte de turul al doilea al alegerilor din România.
„Telegram nu va restricţiona libertăţile utilizatorilor români şi nu le va bloca canalele politice”, a spus Durov, adăugând un emoji cu o baghetă, care făcea aluzie la Franţa.
Ministerul z de Externe a negat orice astfel de interferenţă şi a făcut apel la toţi actorii să „îşi exercite responsabilitatea şi respectul faţă de democraţia română”.
Arestarea lui Durov anul trecut a declanşat o dezbatere despre libertatea de exprimare online.
La rândul lui, Musk, care a criticat arestarea lui Durov, este anchetat de procurorii zi pentru presupuse manipulări de algoritmi pe X.
Musk a folosit X pentru a susţine personal partidele şi cauzele de extremă dreapta din ţări precum Germania şi Marea Britanie, ceea ce a dus la îngrijorări cu privire la o interferenţă străină nejustificată.
Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale
Primarul centrist al Bucureştiului, Nicuşor Dan, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din România, într-o victorie surprinzătoare asupra lui George Simion, un rival naţionalist de extremă dreapta care promisese să adopte o politică inspirată de cea a preşedintelui american Donald Trump.
Rezultatul din România a fost o uşurare pentru politicienii centrişti de la Bruxelles, unde există îngrijorarea că furia populară faţă de elitele mainstream din cauza imigraţiei şi a presiunilor asupra costului vieţii ar putea consolida sprijinul pentru partidele de extremă dreapta şi ar putea eroda unitatea continentului în ceea ce priveşte modul de abordare a Rusiei, notează Reuters.