Candidații la Președinție au fost verificați de CNSAS dacă au colaborat cu Securitatea. Singurul nume care apare în arhive

alegeri
Shutterstock

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) anunţă, miercuri seară, că a verificat candidaţii înscrişi în cursa pentru Preşedinţie, iar 9 dintre ei, între care principalele nume, nu au colaborat cu Securitatea.  

Alţi patru dintre ei sunt născuţi după decembrie 1973, fiind prea tineri pentru a fi lucrat cu Securitatea. În ceea ce-l priveşte pe Silviu Predoiu, fost director interimar al SIE, CNSAS notează că nu este colaborator sau lucrător în sensul legii.

„În acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, C.N.S.A.S. a finalizat procedura de verificare a candidaţilor la Preşedinţia României. În şedinţa Colegiului din 15 octombrie a.c. s-a dezbătut, pe ordinea de zi, verificarea candidaţilor la funcţia de Preşedinte al României”, a transmis, miercuri seară, CNSAS, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, principalii candidaţi nu au fost colaboratori sau lucrători ai fostei Securităţi. Sunt în această situaţie Lasconi (Florea) Elena Valerica, Georgescu Călin, Ciucă Nicolae Ionel, Kelemen Hunor, Geoană Mircea- Dan, Diaconescu Cristian, Birchall Ana, Ciolacu Ion Marcel şi Orban Ludovic.

Alţi patru candidaţi s-au născut după decembrie 1973 şi nu se încadrează în prevederile Legii nr. 293/2008, cf. Art.5 alin.(1).

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Articolul invocat se referă la faptul că ”persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţile ori funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h^1), cu excepţia celor care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, fac o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

Sunt în această situaţie Popescu Sebastian Constantin, Bertalan Păcuraru Alexandra Beatrice, Simion George Nicolae şi Terheş Cristian-Vasile.

În ceea ce-l priveşte pe fostul director interimar al SIE Silviu Predoiu, CNSAS notează că ”nu a fost colaborator sau lucrător al fostei Securităţi în sensul legii. Conform fişei de evidenţă a fost cadru al Centrului de Informaţii Externe între 1987 şi 1989.

BEC a validat 14 candidaturi pentru alegerile prezidenţiale al căror prin tur de scrutin va avea loc în 24 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.