Câte procente ar obține USR la alegerile parlamentare, după calculele făcute de Elena Lasconi

elena lasconi
AFP

Elena Lasconi crede că USR va obține un scor important la alegerile parlamentare de duminică, mizând pe faptul că românii ar fi înțeles că nu s-au documentat când au ales un candidat controversat în primul tur al alegerilor prezidențiale.

În primăvară, la europarlamentare, USR în alianță electorală cu Forța Dreptei și cu PMP a obținut 8,71% din voturile exprimate. Elena Lasconi este convinsă că situația s-a schimbat radical după primul tur al alegerilor prezidențiale care l-au propulsat pe primul loc pe independentul Călin Georgescu, în lumina declarațiilor sale controversate apărute în media.

Eu mi-aș dori ca oamenii să se documenteze pentru că am văzut ce înseamnă să nu te do-documentez despre un candidat, să se documenteze despre program și despre programele noastre și programele noastre sunt pentru România, pentru prosperitatea românilor, pentru libertate, pentru democrație, pentru drumul spre vest, pentru a rămâne în Europa, dar a a fi mai puternici. Adică, eu cred că suntem într-un moment în care avem nevoie de politicieni curajos și politicieni care să stea drept în fața marilor puteri ale lumii, nu drepți. Cred că e momentul ăsta și eu pot să fac asta și sunt pregătită pentru asta. Eu cred că am putea să depășim 20% chiar 25. E important să te documentezi și după ce te documentezi să să mergi la urne.

Pentru că eu cred în democrație și în momentul de față e o subminare gravă a democrației, și îmi pare atât de rău că pe data de 11 iunie am spus, am declarat că în România e pe cale să piardă democrația. Și uite câtă influență rusească și bătălia sistemului corupt, a politicienilor din clasa veche care nu vor să-și piardă toate posturile, avantajele” a declarat Lasconi joi seara, la Știrile PROTV.  

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Elena Lasconi insistă să-l aibă pe Ilie Bolojan premier, dacă va deveni președinte. „Eu nu mă sucesc după cum bate vântul”
Elena Lasconi insistă să-l aibă pe Ilie Bolojan premier, dacă va deveni președinte. „Eu nu mă sucesc după cum bate vântul”

O eventuală numire a liberalului Ilie Bolojan, în prezent președinte interimar al PNL, în funcția de prim-ministru a rămas în planurile Elenei Lasconi, candidata USR la prezidențiale.

Elena Lasconi, despre prioritățile USR: Fiecare român va avea 500 de lei în plus la salariu. Vom tăia taxele pe muncă
Elena Lasconi, despre prioritățile USR: Fiecare român va avea 500 de lei în plus la salariu. Vom tăia taxele pe muncă

Elena Lasconi promite câte 500 de lei în plus pentru fiecare salariat prin taxe scăzute și 1.500 de lei pentru mame, dacă va ajunge președintele României și USR-ul la guvernare.

Elena Lasconi va contesta decizia BEC la ÎCCJ și va sesiza Comisia de la Veneția. „Este un abuz. Votul este sfânt”
Elena Lasconi va contesta decizia BEC la ÎCCJ și va sesiza Comisia de la Veneția. „Este un abuz. Votul este sfânt”

Elena Lasconi a anunțat că va contesta decizia BEC așteptată după renumărarea voturilor la Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi va sesiza și Comisia de la Veneția.

Un contracandidat o acuză pe Lasconi de fraudă: „Poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin”
Un contracandidat o acuză pe Lasconi de fraudă: „Poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin”

Cristian Terheş, candidat la prezidențiale, susține că USR şi Elena Lasconi au comis o potenţială fraudă, „care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin”.

Elena Lasconi, reacție dură după decizia de renumărare a voturilor:
Elena Lasconi, reacție dură după decizia de renumărare a voturilor: "CCR nu poate pune președinți la masa verde"

Candidata USR la președinția României, Elena Lasconi, a reacționar dur, joi, după ce Curtea Constituțională a cerut renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.