„Educația nu se oprește niciodată”. Cum pot fi ajutați mii de elevi să își construiască un viitor mai bun

„Educația nu se oprește niciodată”. Cum pot fi ajutați mii de elevi să își construiască un viitor mai bun

Dacă privim către orizontul anului 2030, statul român ar trebui să ajungă la o rată de părăsire timpurie a școlii de cel mult 10% din totalul elevilor.  

În 2020, abandonul școlar, adică părăsirea școlii înainte de absolvire, se situa la 15,6%, iar anii pandemiei au accentuat această problemă. Cu alte cuvinte, în urmă cu doi ani statistica arăta că aproape 16% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au terminat cel mult clasa a VIII-a și nu mai frecventează nicio altă formă de educație. Altfel spus, dintr-o clasă cu 25 de copii patru dintre ei renunțau la școală până să absolve clasa a VIII-a.

Printre soluțiile la care și alte state au apelat pentru a reduce incidența abandonului școlar se numără programele de tip after school, în care elevii primesc sprijin la teme, dar și o masă caldă la școală. Aceasta, deoarece printre cauzele abandonului școlar se numără atât situația materială precară a familiei, cât și rezultatele slabe de la școală.

Conform statisticilor oficiale, azi, unu din patru copii din învățământul gimnazial de la sate renunță la școală înainte de a absolvi clasa a VIII-a. Astfel, România pierde într-un singur an școlar peste 40.000 de elevi din învățământul gimnazial, care nu vor avea niciodată nici măcar un certificat de absolvire. Iar această situație se repetă în fiecare an, cu alte zeci de mii de copii care părăsesc definitiv băncile școlii. Estimările vorbesc de o adevărată catastrofă, cu peste 450.000 de copii care au abandonat școala din 2011 până în prezent.

Pentru a combate abandonul școlar din România, Fundația Nouă ne pasă, organizație neguvernamentală care sărbătorește un deceniu de existență, își propune să investească începând cu următorul an școlar, 2022-2023, peste cinci milioane de lei.

Citește și
P
(P) Medicul ca model de schimbare: “Be the Change” în lupta împotriva MASLD

 

Ore remediale și mese calde: profesori și elevi, împreună în „Clasa care nu se lasă”

Abandonul școlar este un adevărat flagel al societății și sistemului de învățământ din țara noastră, iar situația s-a agravat în urma pandemiei, așa cum afirmă chiar autoritățile. România este una dintre statele cu cele mai mari rate ale abandonului școlar din Uniunea Europeană, mult peste media de 9,9% din UE, acest fenomen afectând mai ales școlile și comunitățile din mediul rural. La sate, rata abandonului școlar este de 1,5 ori mai mare decât în mediul urban.

Începând din anul școlar 2022-2023, programul Fundației Nouă ne pasă va cuprinde circa 100 de centre de tip after school înființate în școli de la țară în cadrul noii campanii „Educația nu se oprește niciodată”. În aceste centre, copiii aflați în situație de risc de abandon școlar vor urma ore de educație remedială, pentru a nu rămâne în urmă față de colegii lor. Grupele cuprind maximum 10 copii, iar elevii pot participa în program cel puțin trei ani. De asemenea, acești copii vor primi și câte o masă caldă de trei ori pe săptămână.

Peste 2.400 de elevi sunt deja în program

Această inițiativă de prevenire a abandonului școlar în mediul rural, lansată în anul școlar 2016-2017, aduce împreună profesorii dedicați care se luptă pentru ca niciun copil să nu rămână în urmă și societatea civilă, care intervine acolo unde statul nu reușește să acopere nevoile existente.
Programul „Nouă ne pasă” oferă astăzi sprijin pentru peste 2.400 de elevi și aproape 380 de profesori, aceștia din urmă primind susținere sub formă de instruire de specialitate pentru a face față situațiilor deosebite în care se află copiii care fac educație remedială. Acești copii trebuie aduși încetul cu încetul la nivelul colegilor lor de clasă și au nevoie nu doar de ajutor la materiile școlare, ci și de sprijin psihologic, pentru a căpăta încredere în forțele proprii.

De la lansare, aproape niciunul dintre copiii cuprinși în acest program nu a mai părăsit școala.

Clienții eMAG, solidari cu cauza

„Atunci când educația nu se oprește, evoluăm și ca societate, și la nivel individual. Putem schimba paradigma noastră economică, a unei Românii ca furnizor de mână de lucru ieftină, cu aceea a unui stat cu o populație bine educată, care produce valoare. Dar pentru aceasta trebuie să avem grijă de copiii noștri și să îi ținem în școală. De peste 10 ani suntem implicați în programe de educație remedială alături de Fundația Nouă ne pasă, care a demonstrat că are un impact vizibil în comunitățile unde activează și poate schimba vieți. Pentru un viitor cu oameni responsabili, eMAG își pune la dispoziție platforma pentru donații, pentru ca centrele din programul «Nouă ne pasă» să ajungă în cât mai multe locuri și să îi susținem împreună pe profesorii din «Clasa care nu se lasă»”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

„Le suntem recunoscători tuturor celor care nu au rămas indiferenți la problemele din educație, dar mai ales profesorilor din programul «Nouă ne pasă», care nu s-au lăsat învinși de neajunsuri și au luptat ca fiecare copil care le-a trecut prin clasă să rămână în școală o perioadă cât mai lungă de timp. Datorită lor, rata abandonului școlar este aproape de zero acolo unde avem centre after school”, a declarat Tudor Vlad, Președinte al Fundației Nouă ne pasă.

Fundația Nouă ne pasă finanțează proiecte de educație remedială pentru copiii din mediul rural, centre de sprijinire a copiilor cu performanțe deosebite la matematică, fizică și informatică, proiecte de integrare a sportului în școală și cursuri de programare pentru copii. Fundația oferă de asemenea finanțări nerambursabile sub formă de granturi pentru proiecte educaționale derulate de ONG-uri și școli.

Oricine poate susține programul Nouă ne pasă cu o donație direct din aplicație sau din site pe www.emag.ro/nouanepasa atunci când achiziționează un produs și poate astfel contribui la susținerea orelor de educație remedială pentru copiii cu risc de abandon școlar.

Campania „Educația nu se oprește niciodată” face parte din platforma de sustenabilitate eMAG "Responsabilitatea noastră nu se oprește niciodată" și reprezintă și un omagiu pentru profesorii din programele de recuperare „Nouă ne pasă” dezvoltate de Fundația Nouă ne pasă, care predau în „Clasa care nu se lasă” și care îi învață pe copii că cea mai importantă lecție este aceea de a nu renunța.

„Articol susținut de profesorii din „Clasa care nu se lasă”, un proiect dezvoltat de Fundația Nouă ne pasă și eMAG”

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Medicul ca model de schimbare: “Be the Change” în lupta împotriva MASLD
(P) Medicul ca model de schimbare: “Be the Change” în lupta împotriva MASLD

Pe 11 iunie 2025, la Crowne Plaza București, Terapia – o companie Sun Pharma – a marcat Ziua Mondială a Ficatului Gras printr-un eveniment dedicat comunității medicale.

(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație
(P) ProArt P16 (H7606): partenerul tău creativ de ultimă generație

Descoperă ProArt P16 (H7606), laptopul care redefinește modul în care îți transpui ideile creative în realitate, indiferent unde te surprinde inspirația.

(P) KAUFLAND susține donarea de sânge la BLOOD NETWORK, alături de UNTOLD
(P) KAUFLAND susține donarea de sânge la BLOOD NETWORK, alături de UNTOLD

Pe 7 iunie, între orele 11:00 și 14:00, parcarea magazinului Kaufland din Șoseaua Fabrica de Glucoză nr. 6-8 devine punctul de întâlnire al celor care vor să salveze vieți.

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.

 

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.