S-au donat 100 de litri de sânge pentru victimele de la Gheorghieni

Ajutor pentru viaţă

Peste 200 de localnici din Gheorghieni au donat miercuri dimineaţă sânge pentru cei zece răniţi în explozia de duminica trecută, de la o fabrică de mobilă din oraş.

Printre donatori s-au aflat colegi de serviciu ai răniţilor, rude, vecini şi prieteni.

Medicii din Bucureşti care îi îngrijesc pe cei zece răniţi au spus încă de săptămâna trecută că au nevoie de o cantitate mare de sânge - pacienţii vor suferi mai multe intervenţii chirurgicale reparatorii şi de transplant de piele. Centrul judeţean de transfuzii Harghita a anunţat în tot judeţul că e nevoie de sânge.

De azi, cei care vor să-i ajute pe răniţi pot dona sânge fie la Gheorghieni, fie la Miercurea Ciuc. Miercuri, în prima zi a campaniei, încă de la prima oră, mai mult de 200 de oameni s-au aşezat la coadă la centrul din Gheorghieni. Unii au stat chiar şi patru ore până le-a venit rândul să doneze sânge. 

În câteva ore s-au adunat peste 100 de litri de sânge care vor ajunge urgent la Bucureşti. Acolo se află zece oameni care au suferit arsuri foarte grave după ce un siloz rumeguş uscat a explodat. Deflagraţia s-a soldat cu 23 de victime.

Citește și
Oameni pe strada
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții
Eurostat, date îngrijorătoare: Tinerii din Bulgaria şi România sunt cei mai săraci din UE. Topul celor mai bune condiții

România avea, în 2024, a doua cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 14,7%.

Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa
Ce români vor mai primi ajutor de la stat pentru factura la curent, după 1 iulie. Suma pe care o vor încasa

Persoanele singure cu venit lunar net maxim de 2.574 lei, familiile cu venit net de până în 1.784 lei/membru și alte categorii vor primi un ajutor de la stat de, cel mai probabil, 71 lei pentru plata facturii la energie, după 1 iulie.

Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut
Ministrul Muncii: Sporul de antenă ar trebui să fie într-o sumă fixă, să nu se raporteze la valoarea salariului brut

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procentual, cum este în prezent, şi să se nu raporteze la valoarea salariului brut, ci la condiţiile în care o persoană îşi desfăşoară activitatea.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.