Elev de 14 ani, înecat în prima zi de școală. S-a dus la scăldat imediat după cursuri și nu a mai ieșit din apă

inecat
StirilePROTV

Cadavrul elevului de 14 ani care s-a înecat, luni, în râul Mureş, în care s-a scăldat imediat după ce a plecat de la şcoală, a fost găsit, marţi, de către scafandrii Detaşamentului de Pompieri Arad, la o adâncime de aproximativ şapte metri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că luni seara au fost oprite căutările, din cauza întunericului, iar marţi dimineaţă, la ora 8,00, au fost reluate. În total, pompierii au căutat în apele Mureşului aproximativ zece ore, luni şi marţi, folosind scafandri.

Conform reprezentanţilor ISU, cadavrul copilului a fost găsit la o distanţă de câteva zeci metri faţă de locul în care a intrat în apă. Corpul neînsufleţit a fost predat medicilor legişti, potrivit Agerpres.

Luni după-amiază, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că un copil s-a înecat în zona "Maranata" a malului Mureşului, în municipiul Arad. Pompierii au găsit, în locul indicat, doi copii, care au spus că sunt colegi cu cel care a intrat în apă.

"Cei doi copii găsiţi pe malul râului au afirmat că, după ce au plecat de la şcoală, s-au oprit la Mureş să facă o baie, iar colegul lor nu a mai ieşit la suprafaţa apei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Citește și
FCSB
Focar de Covid-19 la FCSB. Antrenorul, un jucător și cinci membri din staful tehnic, depistați pozitiv
Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
CCR: Nu există conflict Guvern - Parlament, ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură
CCR: Nu există conflict Guvern - Parlament, ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură

Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că nu există conflict juridic între Guvern şi Parlament, ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară.

Focar de Covid-19 la FCSB. Antrenorul, un jucător și cinci membri din staful tehnic, depistați pozitiv
Focar de Covid-19 la FCSB. Antrenorul, un jucător și cinci membri din staful tehnic, depistați pozitiv

Gruparea FCSB a anunţat marţi că în urma testelor efectuate înaintea partidei cu Baccka Topola, din preliminariile Europa League la fotbal, au fost în şapte rezultate pozitive, dintre care şase aparţin membrilor din staful tehnic.

Metroul Drumul Taberei, inaugurat de Iohannis și Orban. Magistrala M5, finalizată după 9 ani
Metroul Drumul Taberei, inaugurat de Iohannis și Orban. Magistrala M5, finalizată după 9 ani

Metroul Drumul Taberei, inaugurat. „Atenţie, urmează staţia Drumul Taberei!" Iată mesajul, care va răsuna din 15 septembrie 2020, după 9 ani de așteptare.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.