Băiatul de 16 ani infectat cu coronavirus, din Timiș, vindecat şi externat

Băiatul de 16 ani infectat cu coronavirus, din Timiș, vindecat şi externat

Elevul de liceu în vârstă de 16 ani, care fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara cu confirmare de coronavirus, a fost externat, sâmbătă, după ce două teste succesive au ieşit negative, anunţă DSP Timiş.

O colegă de clasă a elevului şi o altă fată în vârstă de 15 ani dintr-o altă clasă a Liceului Alimentar, la care a fost confirmată prezenţa virusului COVID-19, rămân internate.

"În această după-amiază, tânărul de 16 ani a fost externat din Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie 'Dr.Victor Babeş', după două teste consecutive negative. Testele au fost efectuate în zilele de 6 şi 7 martie, la o distanţă de 24 de ore. Pacientul este considerat vindecat. Acesta a fost transportat la domiciliu cu ambulanţa şi i s-a pus la dispoziţie o camera separată de restul familiei", se arată într-un comunicat al DSP Timiş, remis Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, autorităţile sanitare au solicitat sprijinul ISU Banat pentru asigurarea ului logistic.

DSP Timiş precizează că alte 606 persoane din judeţ sunt auto-izolate la domiciliu.

Citește și
Încă 3 persoane infectate cu coronavirus în România. Primul caz în București
Încă patru persoane infectate cu coronavirus în România. Primul caz în București
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Medicii din Grecia, supărați că toți credincioșii sunt împărtășiți cu aceeași linguriță
Medicii din Grecia, supărați că toți credincioșii sunt împărtășiți cu aceeași linguriță

Medici şi responsabili din domeniul sănătăţii din Grecia denunţă faptul că puternica Biserică Ortodoxă poate continua să oficieze slujbe religioase şi mai ales să îi împărtăşească pe credincioşi, în pofida riscurilor de răspândire a coronavirusului.

Încă patru persoane infectate cu coronavirus în România. Primul caz în București
Încă patru persoane infectate cu coronavirus în România. Primul caz în București

Alte patru noi cazuri de coronavirus au fost confirmate oficial în România, dintre care unul în București. Bilanțul total este de 13. 

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.