Proiect: urmașii cadrelor medicale decedate din cauza Covid-19 primesc pensie de urmaș. Cine va mai încasa bani de la stat

Urmașii cadrelor medicale decedate din cauza Covid-19 primesc pensie de urmaș
Getty

Potrivit unui proiect care a trecut de Senat, urmașii cadrelor medicale care au decedat din cauza Covid-19 vor primi o pensie de urmaș. De asemenea, avocații, notarii și executorii judecătorești vor încasa o indemnizație compensatorie de la stat.

Urmașii cadrelor medicale decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical a avut-o la data decesului, se arată în proiectul de lege realizat de PSD și adoptat miercuri de Senat. Forul decizional este Camera Deputaților.

De asemenea, personalul medical implicat în sarcini de serviciu cu pericol deosebit va primi un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază.

Legea mai prevede că ”la decesul unui cadru medical Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a at cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.

De asemenea, ”membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”.

Citește și
coronavirus
Medicul veterinar care a salvat o țară europeană de coronavirus. Ce a făcut

Indemnizații pentru avocați, notari și executori judecătorești

Tot la Senat a fost adoptat un amendament la OUG 32/2020 potrivit căruia românii care şi-au întrerupt parţial activitatea şi ale căror venituri s-au redus cu mai mult de 25% în urma crizei generate de pandemia de coronavirus, inclusiv profesioniştii grupaţi în asocieri fără personalitate juridică, beneficiază de măsuri compensatorii.

Principalii beneficiari sunt avocații, notarii publici și executorii judecătorești, care vor primi de la bugetul de stat, în baza declaraţiei de răspundere, o indemnizaţie lunară de 75% din salariul mediu brut.

Câți avocați, notari și executori sunt în România

Practic, aceste categorii vor primi în timp stării de urgență și o lună după ridicarea acestei de o indemnizație de la stat în valoare de circa 4.070 lei.

În România își desfășoară activitatea la acest moment peste 23.000 de avocați, mai bine de 2.600 de notari și aproximativ 800 de executori judecătorești.

Măsura vine la puțin timp după ce Guvernul a stabilit că aceleași categorii profesionale vor beneficia de amânarea la plată pentru serviciile de utilitățI (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet), precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu profesional.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Conflict în Uniunea Europeană. Ce țări se opun unui fond comun de sute de miliarde de euro
Conflict în Uniunea Europeană. Ce țări se opun unui fond comun de sute de miliarde de euro

Deși Franța este oficial în recesiune și nici Germania nu stă bine, statele din Uniunea Europeană nu se pun de acord în privința măsurilor economice.

Medicul veterinar care a salvat o țară europeană de coronavirus. Ce a făcut
Medicul veterinar care a salvat o țară europeană de coronavirus. Ce a făcut

Un cercetător care și-a adaptat laboratorul destinat testării peștilor pentru a testa oamenii este considerat a fi cel care a contribuit cel mai mult la numărul mic de îmbolnăviri cu Covid-19 din Insulele Feroe, țară cu un singur pacient internat.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.