Chinezii au intrat în Anul Șobolanului de Metal. Domeniile care vor avea parte de succes

×
Codul embed a fost copiat

Dincolo de temerile provocate de virusul care a pus în carantină, 35 de milioane de chinezi au întâmpinat cu bucurie și speranță Anul nou, cea mai importantă sărbătoare pentru ei.

Anul șobolanului de metal începe sub bune auspicii, în privinţa banilor și oportunităților.

Potrivit unui specialist, vor fi avantajaţi cei care au legătură cu domenii precum pescuitul, transportul maritim şi valorificarea apei.

Pe de altă parte, pentru că am intrat în Anul şobolanului de metal, o vor duce bine mai ales cei aflaţi sub semnul zodiacal al metalului. În cultura chineză, soarta este determinată de cele cinci elemente fundamentale: metal, lemn, apă, foc şi pământ.

Evenimentele în aer liber, la care participau în mod obişnuit mari mulţimi de oameni, au fost anulate din cauza temutului virus.

Citește și
virus China, liliac
The Sun: Virusul ucigaș din China ar fi apărut după ce oamenii au mâncat supă de liliac

Dar nu a lipsit tradiţionalul spectacol televizat de Anul Nou, care ţine în fața micilor de ecrane sute de milioane de chinezi.

Mo Hualun, tenor: „Această combinaţie aduce împreună artişti din generaţii diferite. Muzica ne uneşte, iar împreună noi cântăm pentru audienţa de la gală. Acesta este cel mai important obiectiv."

Gala Festivalului Primăverii, aşa cum se numeşte în mod tradiţional intrarea în noul an chinezesc, deşi afară este încă iarnă, se transmite în direct încă din 1983. De atunci, numeroase generaţii au făcut spectacol.

Zheng Qiyuan, solist: „M-am obişnuit cu această scenă şi cu această atmosferă de festival după cea de a doua, a treia şi a patra repetiţie. Este, de asemenea, un proces de învăţare, de a sta alături de alţi artişti din generaţii mai vechi, care ne îndeamnă să muncim mai mult şi să progresăm."

Potrivit unei legende, într-o localitate din China, un animal făcea prăpăd în gospodăriile oamenilor în Ajunul Anului Nou.

Un înţelept le-a spus sătenilor că animalul se teme de culoarea roşie, de foc şi de zgomotul pocnitorilor. De aceea, de Anul Nou, chinezii lansează lampioane roşii şi aruncă petarde pentru a alunga animalele şi spiritele rele.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Ce mesaje au apărut în aeroportul Otopeni după declanșarea epidemiei de coronavirus
Ce mesaje au apărut în aeroportul Otopeni după declanșarea epidemiei de coronavirus

Ca parte a măsurilor de prevenire a infecțiilor cu coronavirus, autoritățile de la noi au amplasat în aeroportul Otopeni mai multe afișe.

The Sun: Virusul ucigaș din China ar fi apărut după ce oamenii au mâncat supă de liliac
The Sun: Virusul ucigaș din China ar fi apărut după ce oamenii au mâncat supă de liliac

Tabloidul britanic The Sun scrie că una dintre posibilele cauze ale apariției coronavirusulului, care a ucis deja 26 de oameni, este faptul că în unele zone din China s-ar consuma supă de liliac.

26 de oameni au murit din cauza virusului din China. 10 orașe au fost închise
26 de oameni au murit din cauza virusului din China. 10 orașe au fost închise

Cel puţin 10 oraşe din centrul Chinei, cu o populaţie totală de 60 de milioane de locuitori, sunt închise, 26 de oameni au murit şi s-au înregistrat oficial 830 de îmbolnăviri.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.