„Care sare primul cu plicul, acela intră”. Stenograme din dosarul șpăgilor la angajarea în Spitalul Botoșani

×
Codul embed a fost copiat

11 persoane au fost reținute după perchezițiile făcute în cazul angajărilor ilegale de la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.

Un fost manager și mai mulți medici și-au petrecut noaptea de miercuri spre joi în arest. Cu toții au ajuns în joi seară în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Doina Caba, fost manager al Spitalului Judetețean din Botoșani până în vară deschide lista celor 11 suspecți reținuți în cazul angajarilor frauduloase făcute în unitatea medicală. Joi seară, când a fost dusă la audieri, a afișat o atitudine nevinovată.

Pe lista celor reținuți mai sunt - printre alții - un director de îngrijiri, un medic șef de la Secția de Terapie Intensivă și un altul de la Medicină internă, dar și doi economiști și o secretară a spitalului Toți sunt acuzați de luare de mită, trafic de influență și folosirea de informații care nu sunt destinate publicității.

Potrivit DNA, inculpații primeau pentru a facilita ocuparea unui post de asistent în spital bijuterii și bani între 8.000 și 15.000 de euro, iar pentru un post de altă natură, cum ar fi brancardier ori spălătoreasă, între 2.000 și 5.000 de euro.

Citește și
scoala de soferi
Cine va scăpa de sală pentru permisul de conducere. Legea a trecut de Camera Deputaților și merge la promulgare

Potrivit DNA, fenomenul fraudării concursurilor de ocupare a posturilor vacante in Spitalul Județean din Botoșani datatează din 2015 „punând în pericol însăși siguranța actului medical și implicit, valori precum sănătatea și viața pacienților, în condițiile angajării unor persoane care nu posedă cunoștințele necesare pentru exercitarea profesiilor respective, angajările fiind făcute (...) în funcție de cine oferă suma de bani cea mai mare și cine are pila cea mai puternică în interiorul sistemului.

Anchetatorii au prezentat și mai multe înregistrări ale unor convorbiri purtate de candidații la concursuri, între ei, ori cu funcționari din spital.

- „Ca asistent și ca să intri brancardier sau infirmier e între... îți spun eu prețurile, că le-am aflat. Îi între 7.000 și 10.000 și ca să intri îngrijitor, spălătoreasă e între 3.000 și 5.000 sau 7.000, ceva de genul. Îți repet, în ziua de azi nimic nu e pe gratis, mai ales un post la bugetari și salariu frumos.

- „Care dă mai mult, acela intră! Mai mult nu pot să-ți spun de atât, pentru că nu-i de spus...”

- „Care sare primul și se duce mai repede cu plicul, acela intră”

- „Directoarea de îngrijiri îi cea mai scârboasă. ...10.000 de euro un post! De unde?... n-am nici o șansă ... fără bani, la noi nu se intră”.

Ancheta în acest caz ar putea fi extinsă câtă vreme există bănuiala că angajările ilegale ar avea și ramificații politice.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Cine va scăpa de sală pentru permisul de conducere. Legea a trecut de Camera Deputaților și merge la promulgare
Cine va scăpa de sală pentru permisul de conducere. Legea a trecut de Camera Deputaților și merge la promulgare

Deputatul PSD Silvia Mihalcea anunță că obținerea permisului de conducere va fi simplificată pentru anumite categorii, după adoptarea unui proiect de lege care modifică Ordonanța 195/2002 privind circulația rutieră.

Un apropiat al lui Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru fapte extrem de grave. Ce au descoperit anchetatorii
Un apropiat al lui Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru fapte extrem de grave. Ce au descoperit anchetatorii

Un bărbat de 27 de ani, fost contractor militar în Congo pentru o firmă controlată de Horaţiu Potra, a fost trimis în judecată pentru proxenetism, tentativă de omor şi tulburarea ordinii publice.

Șefa ANAF va fi audiată în Parlament pentru a da explicații în ceea ce privește evaziunea fiscală
Șefa ANAF va fi audiată în Parlament pentru a da explicații în ceea ce privește evaziunea fiscală

Președinta Agenției Naționale de istrare Fiscală (ANAF), Nicoleta-Mioara Cîrciumaru, va fi audiată în Parlament, în urma unei solicitări formulate de deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.