Valeriu Gheorghiță, despre redeschiderea școlilor: „Nu este condiționată de vaccinare”

valeriu gheorghita
Agerpres

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că redeschiderea şcolilor pentru cursuri faţă în faţă nu este condiţionată de vaccinarea profesorilor.

El spune că personalul din învăţământ este prioritizat, având în vedere că deserveşte o activitate esenţială, transmite News.ro.

Întrebat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24, dacă persoanele care aşteaptă să se intre în etapa a treia nu ar putea, la cerere, să se vaccineze mai repede, în condiţiile în care există personal medical şi persoane din categoriile de risc care nu vor să se vaccineze, Gheorghiţă a răspuns: „Nu, pentru că nu avem o disponibilitate practic infinită a acestor vaccinuri. În situaţia în care am fi în această situaţie, categoric nici nu ar mai fi nevoie de prioritizare şi atunci toate persoanele care doresc să se vaccineze s-ar prezenta la un centru de vaccinare şi s-ar vaccina, însă având în vedere că disponibilitatea este treptată şi vorbim de o eşalonare a tranşelor de vaccinuri săptămânală, noi trebuie să asigurăm în primul rând accesul la prima doză şi ulterior rapelul, pentru că aşa cum reiese din studiile clinice eficacitatea de peste 95% reiese ca urmare a efectuării celor două doze, atât doza iniţială, cât şi doza de rapel, la 21 de zile".

El a spus că peste tot există această prioritizare a categoriilor de populaţie.

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că el se va vaccina marţi, conform programării, în centrul de vaccinare din Spitalul Militar Central, unde lucrează.

Citește și
uk vaccin
Marea Britanie începe vaccinarea cu al doilea vaccin anti-Covid-19, Oxford/AstraZeneca

De asemenea, el a arătat că demnitarii se vor vaccina atunci când le vine rândul.

Întrebat, de asemenea, dacă deschiderea şcolilor ar putea fi condiţionată de vaccinarea profesorilor, el a replicat: „Nu cred. Ceea ce pot să vă spun este că, cu siguranţă, cadrele didactice şi personalul din învăţământ este prioritizat, pentru că deserveşte realmente o activitate esenţială extrem de importantă pentru societate şi pentru sistemul educaţional din ţara noastră şi cu siguranţă va avea prioritate la vaccinare, dar deschiderea şcolilor nu este condiţionată de vaccinare".

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Vaccinarea anti-Covid se extinde, de luni, în toată ţară
Vaccinarea anti-Covid se extinde, de luni, în toată ţară

Vaccinarea împotriva COVID-19, pentru Etapa I, se extinde, începând de luni, în toate judeţele din ţară, anunţă autorităţile. Duminică începe distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare din judeţe.

Marea Britanie începe vaccinarea cu al doilea vaccin anti-Covid-19, Oxford/AstraZeneca
Marea Britanie începe vaccinarea cu al doilea vaccin anti-Covid-19, Oxford/AstraZeneca

Dozele de vaccin Oxford/AstraZeneca au ajuns în spitalele din Marea Britanie, iar luni va începe injectarea şi cu acest al doilea ser antiCovid aprobat în Regatul Unit.

Peste 13.000 de români au fost vaccinați anti-Covid în România. Israelul a vaccinat peste 1 milion de oameni
Peste 13.000 de români au fost vaccinați anti-Covid în România. Israelul a vaccinat peste 1 milion de oameni

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, au fost imunizate împotriva Covid-19, cu vaccinul Pfizer/BioNTech, 1.586 de persoane.

Țara care a vaccinat anti-Covid cel mai mare procent din populație. Câte persoane sunt imunizate zilnic
Țara care a vaccinat anti-Covid cel mai mare procent din populație. Câte persoane sunt imunizate zilnic

Israelul conduce în cursa mondială a vaccinării împotriva coronavirusului.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.