Tinerii care au vârsta peste 16 ani își vor putea deschide „firme de exercițiu”. Ce condiții trebuie să îndeplinească

×
Codul embed a fost copiat

Adolescenții de peste 16 ani vor putea să-și înființeze firme. Asta prevede o inițiativă legislativă depusă recent la Senat.

Tinerii trebuie să aibă acordul părinților, dar vor primi la schimb facilități fiscale. O serie de activități le sunt interzise, precum cele care implică: tutun, alcool, ori jocuri de noroc.

Pe Alex, Bobo și Remus, colegi în clasa a 12-a, îi leagă pasiunea pentru tehnologie și inginerie. Împreună au creat deja un program informatic în domeniul securității cibernetice care le-a adus locul întâi la un concurs și o finanțare de 150.000 de euro.

Bogdan Munteanu, elev la Complexul Educațional Laude-Reut: „Mai există lucruri similare, doar că nu sunt atât de avansate ca produsul nostru. Pentru că în primul rând nu folosesc această metodă și în al doilea rând, majoritatea nu folosesc inteligența artificială și se bazează pe metode tradiționale. Am dezvoltat această pasiune de când eram prin gimnaziu, pentru că și tatăl meu lucrează ca inginer.”

Pentru a primi banii, însă, a fost nevoie să își înființeze o firmă. Cum erau încă minori, au așteptat până când unul dintre ei a împlinit 18 ani.

Citește și
tineri din sri lanka la inviere
Ce au simțit doi tineri din Sri Lanka în momentul în care au participat la slujba de Înviere de la Iași: „Nu înțeleg limba”

Acum caută primii clienți.

Alexandru Antal, elev la Complexul Educațional Laude-Reut: „Acesta este rezultatul după un an de muncă, dar a trebuit să ne dezvoltăm și pe alte ramuri ca să ajungem aici, nu a fost vorba numai dezvoltare. La un moment dat ne-am oprit din dezvoltare și am conștientizat că stai o secundă, trebuie să învățăm și zona de business, marketing, vânzări.”

Sunt destui copii creativi care vor să se lanseze în antreprenoriat cât mai repede, crede Sebastian Dobrincu, antreprenorul care acum câțiva ani devenea unul dintre cei mai tineri milionari din Silicon Valley.

La 17 ani și-a fondat prima afacere în Statele Unite. Iar acum, la 26 are mai multe companii în țară și peste hotare. Dar a început devreme.

Sebastian Dobrincu, antreprenor: „Primii bani mi i-am câștigat pe la 10 ani. Am început să învăț programare la 8 ani, era prima carte pe care am citit-o cap coadă. Eram un copil precoce. Încasam prin conturile tatălui meu. Scopul meu a fost să mă dezvolt profesional, și am aflat că pot să fac și bani din pasiunea mea pentru programare.”

Un proiect de lege propune acum ca adolescenții de la noi să poată fi acționarii unei firme. Firmele vor avea denumirea de S.R.L. - F.E. - adică societăți cu răspundere limitată - firmă de exercițiu, și trebuie să îndeplinească mai multe condiții.

Tinerii trebuie să aibă între 16 și 18 ani și să obțină acordul scris al părinților.

În schimb, firmele de exercițiu au parte de facilități fiscale: Sunt scutite de impozitul pe profit sau de impozitul pe venitul microîntreprinderilor. Dar le sunt interzise activități precum: tranzacții imobiliare, jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, tutun ori alcool.

Când toți asociații împlinesc 18 ani, firma poate deveni SRL sau poate fi radiată. La ultimul recensământ, în țară erau aproape 600.000 de adolescenți între 16 și 18 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Tineri luați cu forța de mascați din sălile de fitness și duși la război. Putin intensifică recrutările. VIDEO
Tineri luați cu forța de mascați din sălile de fitness și duși la război. Putin intensifică recrutările. VIDEO

Rusia își intensifică recrutările pentru război, iar sălile de fitness și spațiile publice au devenit ținta unor razii organizate de autorități, în ultima vreme.

Ce au simțit doi tineri din Sri Lanka în momentul în care au participat la slujba de Înviere de la Iași: „Nu înțeleg limba”
Ce au simțit doi tineri din Sri Lanka în momentul în care au participat la slujba de Înviere de la Iași: „Nu înțeleg limba”

Anul acesta, sărbătorim Paștele alături de frații romano-catolici și protestanți. Aproape 1,5 milioane de credincioși sunt doar în România.

Cum s-a produs îngrozitorul accident din Caraș-Severin: un mort, mașină ruptă în bucăți și mistuită de foc | ANIMAȚIE GRAFICĂ
Cum s-a produs îngrozitorul accident din Caraș-Severin: un mort, mașină ruptă în bucăți și mistuită de foc | ANIMAȚIE GRAFICĂ

Accident cumplit pe o șosea din Caraș-Severin. O mașină în care se aflau trei tineri s-a izbit frontal de un camion, s-a dezmembrat, iar partea din față s-a aprins.

Recomandări
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat
Bucureștiul s-a întunecat în mijlocul zilei. Furtuna istorică a paralizat Capitala. Străzi, blocuri și mall-uri s-au inundat

S-a făcut noapte în plină zi în București, iar în scurt timp oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească. Codul portocaliu, anunțat de specialiști, a venit cu o rupere de nori peste oraș.

Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat
Analiză BNR: Cât ne-a costat, de fapt, invazia Rusiei în Ucraina. Gaura făcută în economie și în bugetul de stat

Un studiu recent publicat de Banca Națională arată efectele invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022, asupra economiilor din regiune, cu un accent deosebit pe Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia și România.