Românii, cel mai credincios popor din Europa. Relația pe care o are poporul român cu religia

Biserica
Monitorul de Vrancea

Europenii în general sunt mai puțin religioși decât locuitorii de pe alte continente.

 

În Europa există diferențe mari între nivelurile de credință: în timp ce românii se declară cei mai credincioși de pe continent, în alte țări încrederea în religie scade, scrie Spot Media.

România este țara europeană cu cele mai multe persoane care se consideră foarte religioase (55%). În schimb, în alte țări foste comuniste, precum Cehia și Letonia, încrederea în religie s-a prăbușit, iar scăderea este accelerată chiar și în „leagănul” catolicismului, Italia.

Potrivit unui sondaj realizat în 2018 de Pew Research Center, o organizație americană din Washington, persoanele foarte credincioase sunt cele care participă de cel puțin două ori pe lună la slujbe, se roagă cel puțin o dată pe zi, cred în Dumnezeu cu toată certitudinea sau spun că religia e foarte importantă pentru ele.

Ce relație au românii cu religia:

55% din adulții din România se consideră „foarte credincioși”, cel mai mare nivel de pe continent;

Citește și
filarmonica iasi concert biserica
Artiștii Filarmonicii din Iași au susținut un concert pentru salvarea unei biserici vechi de 400 de ani

50% consideră că religia este foarte importantă în viața lor;

50% merg la slujbă cel puțin o dată pe lună;

44% se roagă în fiecare zi;

64% cred cu toată certitudinea în Dumnezeu.

Citește mai multe informații, pe Spot Media.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Tragedie într-o biserică după ce acoperișul clădirii s-a prăbușit. Șapte oameni au murit | VIDEO
Tragedie într-o biserică după ce acoperișul clădirii s-a prăbușit. Șapte oameni au murit | VIDEO

Şapte persoane au murit şi alte 30 au rămas blocate după ce acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în Mexic.

Artiștii Filarmonicii din Iași au susținut un concert pentru salvarea unei biserici vechi de 400 de ani
Artiștii Filarmonicii din Iași au susținut un concert pentru salvarea unei biserici vechi de 400 de ani

O biserică din județul Iași, veche de 400 de ani și aflată în stare avansată de degradare, a prins viață, duminică, prin muzică.

Protest în Bulgaria. Credincioșii au ieșit în stradă după ce o biserică rusă a fost închisă
Protest în Bulgaria. Credincioșii au ieșit în stradă după ce o biserică rusă a fost închisă

Creştinii ortodocşi din capitala Bulgariei, Sofia, au protestat duminică împotriva închiderii unei biserici ortodoxe ruseşti, după ce preotul-şef al acesteia şi doi clerici (de naţionalitate belarusă) au fost expulzaţi din ţară, scrie Agerpres.

Cel mai mare lanț de magazine din România va deschide un supermaket într-o biserică
Cel mai mare lanț de magazine din România va deschide un supermaket într-o biserică

Grupul belgian care deține în România lanțul de magazine Mega Image va deschide un supermarket într-o biserică din orașul Gent.

 

Sfânta Maria Mică 2023. Cui zicem „La mulți ani” și ce tradiții se respectă de Nașterea Maicii Domnului: Ce nu e bine să faci
Sfânta Maria Mică 2023. Cui zicem „La mulți ani” și ce tradiții se respectă de Nașterea Maicii Domnului: Ce nu e bine să faci

Pe 8 septembrie, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano-Catolică prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, o sărbătoare cu multe tradiții și obiceiuri.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.