Mai mulți bătrâni din Baia Mare au decis să ia lecții de engleză. Cursurile sunt gratuite, iar bunicii învață să se descurce

×
Codul embed a fost copiat

  Ca să comunice mult mai ușor cu nepoții plecați departe, peste 30 de bătrâni din Baia Mare au decis să ia lecții de limba engleză.

Cursurile sunt gratuite, iar bunicii învață să se descurce în călătorii sau să folosească internetul mai ușor.

Într-o atmosferă relaxantă, zeci de bunici participă de două ori pe săptămână la cursurile organizate la un centru social din Baia Mare. Printre ei l-am găsit și pe domnul Nicolae, care a ajuns să vorbească limba engleză la un nivel avansat.

Nicolae Bodea – cursant:
"Am o fată în America căsătorită cu un american şi m-a ajutat să mă înţeleg cu el şi cu familia lui şi am şi un băiat căsătorit în Germania, nora e nemţoaica şi ne înţelegem în engleză."

Cursurile sunt organizate gratuit atât pentru avansați, cât și pentru începători.

Minodora Culic, cursant:
"Îmi face o mare plăcere să particip la aceste cursuri, în primul rând for open my mind, să-mi luminez mintea, în al doilea rând engleza este o limbă internaţională de care avem nevoie.

Stela Constantinescu, cursant femeie cu hanorac:
"Caut mereu oportunitățile în care pot să vorbesc engleză pentru că am nevoie de ea în tot timpul. În pregătirile mele, în cursurile mele, în conversațiile mele în vacanțele mele.”

Un modul ține între 3 și 6 luni, însă poate fi prelungit, în funcție de nivelul grupei. O profesoară predă voluntar aceste cursuri.

Florina Kelner, profesoara de limba engleză - blondă cu sacou albastru: "Îmi place să ajut oamenii şi să mai ies şi din rutină. Pentru a împărtăşi cunoştinţele mele şi persoanelor dornice să înveţe. Este un lucru pe care îl fac benevol, dar mă bucură că sunt destul de mulţi cursanţi. "

După fiecare modul, există o perioadă de pauză, timp în care se pot înscrie noi doritori.

Flaviu Munteanu, șeful serviciului de vârstnici direcţia de asistenţă socială Baia Mare:
"La acest curs pot să participe toţi seniorii din municipiul Baia Mare care sunt dornici să înveţe limba engleză sau să aprofundeze cunoştinţele pe care le au.”

La cele trei centre, aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Baia Mare, 1.000 de vârstnici învață, printre altele, să picteze, ori să facă vase din lut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
FOTO Camila Giorgi, apariție de aur. Ce face la 13 luni de la retragerea din sport
Citește și...
Cine sunt cei doi elevi români aflați printre victimele masacrului din Graz. Detaliile oferite de mama celui grav rănit
Cine sunt cei doi elevi români aflați printre victimele masacrului din Graz. Detaliile oferite de mama celui grav rănit

Doi adolescenți români care trăiesc cu familiile lor în Graz, Austria, sunt printre victimele atacului armat de marți de la un liceu. Un fost elev care a deschis focul a ucis nouă tineri și un profesor și a rănit alți 11.

Guvernul nu are de gând să elimine sporul de antenă, dar a găsit totuși o problemă: Să fie sumă fixă, nu procent din salariu
Guvernul nu are de gând să elimine sporul de antenă, dar a găsit totuși o problemă: Să fie sumă fixă, nu procent din salariu

Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat că sporul de antenă ar trebui să fie o sumă fixă şi nu procent din salariu, astfel încât să nu se raporteze la cuantumul salariului, ci la condiţiile de muncă.

Ce diagnostic ar putea primi Ion Iliescu. Un medic explică ce ar putea fi „formațiunea” descoperită de medici
Ce diagnostic ar putea primi Ion Iliescu. Un medic explică ce ar putea fi „formațiunea” descoperită de medici

Fostul președinte, Ion Iliescu, rămâne internat la terapie intensivă. Este conștient și în stare stabilă, dar medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu din București i-au descoperit o formațiune la plămâni și continuă investigațiile.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.