Florin Cîțu, mesaj cu ocazia Zilei Europei: ”Pandemia a arătat cât de importantă e solidaritatea europeană”

Florin Citu
Agerpres

Prim-ministrul Florin Cîţu afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Europei, că pandemia a arătat cât de importantă este solidaritatea europeană

El a subliniat şi că apartenenţa României la Uniunea Europeană înseamnă, pe înţelesul tuturor, şi acces la suficiente doze de vaccin pentru ţara noastră, transmite Agerpres.

"Ziua Europei are o semnificaţie deosebită pentru Uniunea Europeană, statele membre şi cetăţeni, în contextul în care efectele pandemiei încă se resimt. Iar apartenenţa noastră la Uniunea Europeană înseamnă, pe înţelesul tuturor, acces la suficiente doze de vaccin pentru România. Din 2007 suntem parte din această mare familie europeană. Iar pandemia a aratat cât de importantă este solidaritatea în aceste vremuri dificile", menţionează premierul Cîţu în mesajul său.

De asemenea, el adaugă că România va beneficia de cei 29 de miliarde de euro din PNRR pentru dezvoltarea ţării şi redresarea sectoarelor economice afectate de pandemie. Florin Cîţu subliniază că se va asigura de acest lucru săptămâna viitoare, în cadrul unor discuţii la Bruxelles cu oficialii europeni.

"În curând, vom beneficia de 29 de miliarde de euro, bani pe care îi vom folosi la dezvoltarea României şi la redresarea sectoarelor economice afectate de pandemie. Mă voi asigura de acest lucru săptămână viitoare, când voi discuta cu oficialii europeni la Bruxelles. Este esenţial să continuăm pe direcţia de creştere economică, toţi indicatorii de până acum ne arată că suntem pe drumul cel bun. Succesul nostru va fi şi succesul Uniunii Europene. La mulţi ani, Europa!", mai afirmă premierul Florin Cîţu, în încheierea mesajului său.

Citește și
9 Mai
Românii sărbătoresc 144 de ani de la Proclamarea Independenței. Ceremonii militare și religioase vor avea loc în toată țara
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: ”Provocările prin care trecem împreună reconfirmă relevanţa proiectului european”
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: ”Provocările prin care trecem împreună reconfirmă relevanţa proiectului european”

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Europei, că anul acesta sărbătoarea de 9 Mai a venit într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre

Românii sărbătoresc 144 de ani de la Proclamarea Independenței. Ceremonii militare și religioase vor avea loc în toată țara
Românii sărbătoresc 144 de ani de la Proclamarea Independenței. Ceremonii militare și religioase vor avea loc în toată țara

Ceremonii militare şi religioase au loc, duminică, în Bucureşti şi în întreaga ţară, cu ocazia zilei de 9 Mai. La evenimentele din Bucureşti participă ministrul Apărării şi alţi oficiali.

Florin Cîţu a anunțat că 7.165 de persoane s-au vaccinat la maratonul din Capitală, în ultimele 24 de ore
Florin Cîţu a anunțat că 7.165 de persoane s-au vaccinat la maratonul din Capitală, în ultimele 24 de ore

Premierul Florin Cîţu anunţă că 7.165 de persoane s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării din Capitală, în ultimele 24 de ore. ”Adică 5 persoane vaccinate pe minut! ! O veste foarte bună”, a transmis premierul.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.