Compania Rompetrol Rafinare: Incendiul de la rafinăria Petromidia a avut loc în instalaţia de Hidrocracare Blândă

incendiu petromidia

Compania Rompetrol Rafinare a afirmat că rafinăria Petromidia a avut loc în instalaţia de Hidrocracare Blândă, la finalul unor lucrări de mentenanţă specifice.

 

În cursul acestei zile, un incendiu s-a produs în instalaţia de Hidrocracare Blândă (MHC), la finalul unor lucrări de mentenanţă specifice. Imediat, angajaţii instalaţiei au raportat incidentul către serviciul intern de situaţii de urgenţă şi către dispeceratul rafinăriei, care, la rândul ei, a informat autorităţile, conform procedurilor in vigoare”, se arată în comunicatul transmis de Rompetrol Rafinare, conform News.ro.

Nu există victime, toţi angajaţii instalaţiei, dar şi din celelalte secţii ale rafinăriei au fost evacuaţi.

Până la sosirea autospecialelor ISU, primele intervenţii au fost realizate de pompierii rafinăriei Petromidia, care au reuşit să limiteze impactul.

„În colaborare cu autorităţile, depunem toate eforturile pentru stingerea incendiului şi remedierea situaţiei”, a mai transmis Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei Petromidia.

Citește și
incendiu petromidia
Incendiul de la rafinăria Petromidia din Năvodari a fost stins. Un pompier a fost rănit. Planul Roșu, dezactivat | VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Patru oameni au murit într-un incendiu cauzat de baterii cu litiu de bicicletă electrică, în New York. VIDEO
Patru oameni au murit într-un incendiu cauzat de baterii cu litiu de bicicletă electrică, în New York. VIDEO

Un incendiu provocat de baterii cu litiu pentru biciclete electrice a cauzat moartea a patru persoane la New York.

Incendiul de la rafinăria Petromidia din Năvodari a fost stins. Un pompier a fost rănit. Planul Roșu, dezactivat | VIDEO
Incendiul de la rafinăria Petromidia din Năvodari a fost stins. Un pompier a fost rănit. Planul Roșu, dezactivat | VIDEO

O explozie puternică, urmată de un incendiu şi un nor toxic de fum, a declanşat planul roşu miercuri după-amiază la rafinăria Petromidia.

O femeie de 84 de ani a murit intoxicată, în propia casă. A simțit miros de fum. „Era căzută la uşă. Nu putea să meargă”
O femeie de 84 de ani a murit intoxicată, în propia casă. A simțit miros de fum. „Era căzută la uşă. Nu putea să meargă”

Un incendiu provocat, se pare, de un scurt circuit electric, a curmat viața unei femei de 84 de ani din comuna nemțeană Borleşti.  

Incendiu uriaș într-un parc de distracții din Germania. Toţi vizitatorii au fost evacuaţi
Incendiu uriaș într-un parc de distracții din Germania. Toţi vizitatorii au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit luni în parcul de atracţii Europa-Park, la Rust, în sudul Germaniei, iar toţi vizitatorii au fost evacuaţi, anunţă Poliţia din Offenburg, care precizează că incendiul a fost controlat, scrie News.ro. 

Incendiu puternic pe A10, după ce un camion a explodat în mers şi s-a oprit într-un parapet | FOTO
Incendiu puternic pe A10, după ce un camion a explodat în mers şi s-a oprit într-un parapet | FOTO

O explozie a avut loc, luni, la un autocamion aflat în deplasare pe autostrada A10 Sebeş-Turda. Autovehiculul a lovit un parapet şi un indicator rutier, după care a fost cuprins de flăcări, relatează Agerpres.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.