Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nicușor Dan anunță modernizarea iluminatului public în București. Ce economie face

Iluminatul public în București se modernizează, a anunțat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Prima fază a operațiunii costă 23,3 milioane de lei iar scopul este eficiența energetică, a spus edilul.

Nicușor Dan a anunțat, joi, proiectul pentru București, urmând a fi înlocuite aproape 4.900 de corpuri de iluminat de pe 15 artere ale oraşului.

„Modernizarea iluminatului public în Bucureşti : 23,3 milioane lei pentru un oraş mai eficient energetic! În urma atragerii fondurilor de la AFM, am reînnoit 4.830 de surse de iluminat public pe 15 artere din municipiul Bucureşti, înlocuind lămpile ineficiente cu tehnologie LED şi telegestiune”, a scris, joi, pe Facebook, primarul general al Capitalei, conform news.ro.

Nicuşor Dan afirmă că economia de energie ajunge până la 55% comparativ cu vechile lămpi cu sodiu.

„Ce urmează? O a doua finanţare de 50 milioane lei pentru a continua modernizarea sistemului de iluminat public! Până în vara anului 2025, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde”, a mai transmis primarul general.

Citește și
nicusor dan
Sondaj privind alegerile prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. Care ar fi rezultatul, în diferite scenarii

Sursa: News.ro

Etichete: iluminat public

Dată publicare: 09-01-2025 20:31

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult