Elena Lasconi: „Îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un abuz ca să-şi asigure un viitor călduţ”

Nicusor Dan, Elena Lasconi
Inquam/Sabin Cirstoveanu

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a anunţat, joi, că îi va da în judecată pe cei care încearcă să facă "un mare abuz doar ca să-şi asigure un viitor călduţ".

Potrivit acesteia, decizia Biroului Naţional al USR de a nu o mai susţine la alegerile prezidenţiale reprezintă "o execuţie politică ascunsă sub un formalism de partid".

„Eu ştiu că dreptatea este de partea mea şi îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un mare abuz doar ca să-şi asigure un viitor călduţ! O gaşcă din USR a ajuns să încerce să mă elimine, după ce am fost validată de Congres, în plin proces electoral, fără nicio decizie a unei autorităţi competente. Este o execuţie politică ascunsă sub un formalism de partid, dar care, în esenţă, nu are nici legitimitate, nici temei legal. ABUZ, despre asta vorbim", a scris Lasconi, pe Facebook.

Ea a menţionat că s-a înscris în USR pentru valori precum deschiderea, transparenţa şi dreptatea, împărtăşite de majoritatea colegilor din partid, cărora le va transmite în şedinţa Comitetului Politic de joi că "o mână de oameni nu pot confisca" formaţiunea politică.

Citește și
Victor Ponta
Victor Ponta: Sistemul s-a activat din nou. Acum, prin uneltele lor din USR o scot pe Elena Lasconi. Eu nu cedez

Elena Lasconi a completat că şedinţa USR de joi seară este una "informală" şi "orice manevră de a pretinde luarea unei aşa-numite decizii ar fi ilegală", fără greutate juridică.

„Este doar o încercare de a manipula percepţii. Un abuz făcut cu metodele bolşevice. Vorbim despre o epurare politică în sensul strict: o persoană validată democratic este eliminată, fără explicaţii, fără o procedură legală, în numele unei aşa-zise 'discipline de partid'. Eu am curaj să fac dreptate! Şi voi face dreptate şi pentru mine, şi pentru colegii mei din USR, şi pentru voi", a transmis ea.

Biroul Naţional al USR a decis miercuri să convoace o şedinţă de Comitet Politic pentru a vota susţinerea la alegerile prezidenţiale din luna mai a candidatului independent Nicuşor Dan.

Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă, de vicepreşedintele USR Dominic Fritz, alături de mai mulţi membri ai conducerii partidului.

Ulterior, Elena Lasconi a exclus o retragere a candidaturii sale şi a spus că va rămâne la şefia partidului şi nu îşi va da demisia.

Articol recomandat de sport.ro
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Ciprioții au comentat cea mai controversată fază din meciul cu România. La ce concluzie au ajuns
Citește și...
Dominic Fritz: „Elena Lasconi din păcate nu mai are nicio şansă să ajungă în turul 2, stă la 4% momentan”
Dominic Fritz: „Elena Lasconi din păcate nu mai are nicio şansă să ajungă în turul 2, stă la 4% momentan”

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat miercuri că realitatea este că partidul are mai multe sondaje, dar şi din discuţii şi o simt şi pe stradă, Elena Lasconi din păcate nu mai are nicio şansă să ajungă în turul 2.  

Victor Ponta: Sistemul s-a activat din nou. Acum, prin uneltele lor din USR o scot pe Elena Lasconi. Eu nu cedez
Victor Ponta: Sistemul s-a activat din nou. Acum, prin uneltele lor din USR o scot pe Elena Lasconi. Eu nu cedez

Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri că "sistemul s-a activat din nou", iar prin "uneltele" lui din USR o scoate pe Elena Lasconi din competiţie.  

Elena Lasconi, în război cu USR: ”După ce se termină toată nebunia asta, probabil că o să îmi caut dreptatea în justiție”
Elena Lasconi, în război cu USR: ”După ce se termină toată nebunia asta, probabil că o să îmi caut dreptatea în justiție”

Președintele USR, Elena Lasconi, a susținut, miercuri, o conferință de presă, după ce colegii săi din partid au decis să înceapă demersurile pentru a-i retrage sprijinul politic acordat pentru candidatura la Președinția României.

Recomandări
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”
Reacția Casei Albe cu privire la fake news-ul momentului în care a fost implicată România: „Nu se va întâmpla”

Publicația POLITICO a scris, miercuri, că Donald Trump trimite zilele acestea 800 de migranți ilegali la Guantanamo Bay, iar 100 dintre aceștia sunt români. Casa Albă dezminte informația.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi, de la 22:00, pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României deubutează, astăzi, la Campionatul European de tineret  din Slovacia, competiție transmisă în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.